StiripesursePoliticăParlamentul a ratificat Acordul de cooperare civilă și comercială cu Israelul

Parlamentul a ratificat Acordul de cooperare civilă și comercială cu Israelul

Publicat:

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat astăzi Acordul de cooperare juridică în materie civilă și comercială cu Statul Israel, semnat la 27 mai 2025, comunică MOLDPRES.

Documentul creează o platformă de dialog juridic între autoritățile celor două state și facilitează procedurile de asistență juridică internațională. Implementarea acordului va simplifica înaintarea cererilor pentru obținerea probelor, comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor instanțelor de judecată.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

astfel, solicitările de asistență juridică vor fi transmise prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova și al Departamentului de Asistență Juridică pentru Țările Străine din cadrul Administrației Instanțelor Judecătorești a Statului Israel. Până acum, aceste cereri erau trimise fie pe baza principiului reciprocității, fie prin tratate internaționale.

Acordul nu se aplică pentru asistență socială, recuperarea impozitelor, amenzilor sau altor sancțiuni, nici pentru chestiuni legate de starea civilă a persoanei, cum ar fi căsătoria, divorțul, stabilirea paternității sau tutela.


Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.