StiripesurseExterneChina lansează rachete spre Taiwan, în a doua zi de exerciţii...

China lansează rachete spre Taiwan, în a doua zi de exerciţii militare

Publicat:

China a lansat marţi rachete spre Taiwan şi a desfăşurat noi nave de asalt amfibie alături de avioane de bombardament şi nave de război pentru a încercui insula, în a doua zi a unor ample exerciţii militare menite să simuleze o blocadă, relatează Reuters şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Comandamentul teatrului de operaţiuni estic a precizat că tirurile urmau să continue până la ora locală 18:00 (10:00 GMT) în apele şi spaţiul aerian a cinci locaţii din jurul Taiwanului şi în largul coastei chineze, în timp ce unităţi navale şi ale forţelor aeriene exersează atacuri asupra unor ţinte maritime şi aeriene, precum şi operaţiuni antisubmarin în nordul şi sudul insulei guvernate democratic.

Citeşte şi: Constantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria – Stiripesurse.md

Numite “Misiune de justiţie 2025”, exerciţiile au început la 11 zile după ce SUA au anunţat un pachet record de arme de 11,1 miliarde de dolari către Taiwan şi sunt cele mai importante exerciţii ale Beijingului de până acum ca acoperire totală şi proximitate faţă de insulă.

Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a apreciat într-o postare pe Facebook că exerciţiile chineze sunt “incompatibile cu conduita aşteptată de la o mare putere responsabilă”, adăugând că trupele din prima linie sunt pregătite să apere insula, dar că Taipei nu încearcă să escaladeze situaţia.


La rândul său, preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că nu este îngrijorat de manevrele militare chineze din jurul Taiwanului, precizând că nu crede că omologul său chinez Xi Jinping va ordona o invazie.

“Nu cred că o va face”, a declarat Trump presei de la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, Florida, referindu-se la preşedintele chinez.

Întrebat dacă exerciţiile lansate luni de China pentru a simula o blocadă a porturilor Taiwanului îl îngrijorează, preşedintele american a răspuns: “Nu, nimic nu mă îngrijorează”.

Ministerul Apărării al insulei a confirmat că marţi dimineaţă au avut loc în nordul Taiwanului exerciţii cu foc real şi a menţionat că în zona sa contiguă, definită ca fiind la 24 de mile marine în largul mării, au pătruns resturi.

Taiwanul este situat pe rute-cheie ale transportului maritim şi aviaţiei comerciale, cu Strâmtoarea Taiwan prin care trece în fiecare an un volum comercial în valoare de aproximativ 2,45 mii de miliarde de dolari, iar spaţiul aerian de deasupra insulei face legătura între China, a doua cea mai mare economie din lume, şi pieţele în creştere rapidă din Asia de Est şi de Sud-Est.

Deşi 11 din cele 14 rute de zbor ale Taipeiului au fost afectate de exerciţii, potrivit Autorităţii Aviaţiei Civile din Taiwan, perturbările zborurilor internaţionale par a fi minime. Li Hanming, analist aviatic din SUA, a explicat că transportatorii comerciali utilizează intens două coridoare aeriene către nord-estul insulei, îndreptându-se spre Japonia.

Paisprezece nave chineze ale gărzii de coastă continuau să navigheze în jurul zonei contigue a Taiwanului marţi, unele ajungând pe poziţii de confruntare cu nave taiwaneze, a menţionat un oficial al gărzii de coastă din Taiwan pentru Reuters, explicând că a fost adoptată o “abordare de navigare paralelă unu-la-unu, urmărind îndeaproape rutele reciproce”.

Ministerul Apărării a afirmat că 130 de avioane militare chineze şi 22 de nave ale marinei şi ale pazei de coastă au operat în jurul insulei în cele 24 de ore până la ora 6:00 dimineaţa.

Beijingul şi-a intensificat retorica cu privire la Taiwan după ce noua şefă a guvernului japonez Sanae Takaichi a sugerat luna trecută că un ipotetic atac chinez asupra Taiwanului ar putea declanşa un răspuns militar din partea Tokyoului.

Mass-media de stat chineză a continuat marţi să publice imagini de propagandă, inclusiv un afiş intitulat “Ciocanele justiţiei”, care îl arată pe preşedintele Taiwanului Lai Ching-te zdrobit de un ciocan care loveşte sudul insulei, în timp ce un altul o loveşte în nord.

Ziarele chineze au evidenţiat de asemenea prima desfăşurare a navei de asalt amfibie Type 075, despre care Zhang Chi, academician la Universitatea Naţională de Apărare din China, a declarat că poate lansa simultan elicoptere de atac, ambarcaţiuni de desant, tancuri amfibie şi vehicule blindate.

Luni, armata chineză a publicat un videoclip generat de inteligenţă artificială care prezintă roboţi umanoizi, microdrone şi câini robotici înarmaţi atacând insula.

Reuters a relatat săptămâna trecută că, potrivit unui proiect de raport al Pentagonului, “China se aşteaptă să poată lupta şi câştiga un război împotriva Taiwanului până la sfârşitul anului 2027”, centenarul fondării Armatei Populare de Eliberare, o piatră de hotar simbolică cheie în eforturile de modernizare ale preşedintelui chinez Xi Jinping.

Totuşi, amploarea campaniei anticorupţie lansate de Xi în cadrul armatei a ridicat semne de întrebare cu privire la pregătirea acesteia. În octombrie, opt generali au fost excluşi din armată pentru corupţie şi, potrivit unor rapoarte, veniturile companiilor de apărare din China au scăzut cu 10% anul trecut, în pofida a trei decenii de “creştere a bugetelor militare”.

Beijingul are însă în continuare în vedere lansarea de atacuri la o distanţă de 1.500-2.000 de mile marine din China pentru a cuceri Taiwanul prin “forţă brută”, dacă va fi nevoie, a mai estimat Pentagonul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.