StiripesurseȘtirile zileiConstantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria

Constantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria

Publicat:

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat pe 26 decembrie la 12 ani de închisoare, ar fi intrat în regiunea transnistreană încă pe 25 decembrie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței.

Potrivit șefului Inspectoratul General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, deplasarea lui Constantinov a fost documentată prin măsuri speciale de investigație și acțiuni operative. Oamenii legii au stabilit traseul parcurs de fostul lider al Adunării Populare de la Comrat, inclusiv schimbarea succesivă a trei automobile, până la intrarea în stânga Nistrului, în jurul amiezii zilei de Crăciun, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Maia Sandu iese să vorbească despre situaţia din justiţie – Stiripesurse.md

Șeful IGP a explicat că, până la pronunțarea sentinței din 26 decembrie, Constantinov nu se afla sub măsuri speciale de supraveghere sau căutare, singura restricție impusă de instanță fiind interdicția de a părăsi teritoriul R. Moldova. În aceste condiții, Poliția nu avea temei legal pentru reținere sau monitorizare, iar orice astfel de acțiune ar fi fost ilegală în lipsa autorizării unui judecător.

„Orice filaj, căutare sau reținere înainte de data de 26 decembrie, fără autorizarea instanței, ar fi fost în afara cadrului legal, iar angajații implicați ar fi fost pasibili de răspundere penală”, a subliniat Cernăuțeanu, menționând că traseul din 25 decembrie a fost stabilit ulterior, în baza investigațiilor demarate în acest caz.


După pronunțarea sentinței, Poliția a inițiat imediat dosarul de căutare și a întreprins măsurile prevăzute de lege pentru localizarea persoanei condamnate. Totuși, șeful IGP a recunoscut că instituțiile Republicii Moldova nu au acces în regiunea transnistreană, iar orice intervenție directă acolo implică riscuri pentru siguranța angajaților.

Referindu-se la criticile apărute în spațiul public, inclusiv cele formulate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, potrivit cărora autoritățile ar fi trebuit să adopte măsuri preventive, conducerea IGP susține că acțiunile Poliției s-au bazat exclusiv pe probe și investigații, nu pe presupuneri.

Totodată, Poliția atrage atenția asupra existenței unor breșe în segmentul necontrolat al frontierei, care pot fi exploatate de persoane vizate în dosare penale pentru a se sustrage urmăririi penale sau executării pedepselor. Viorel Cernăuțeanu a precizat că investigațiile continuă sub coordonarea Procuraturii, iar informații suplimentare vor fi făcute publice atunci când acest lucru va fi posibil, fără a periclita siguranța angajaților implicați.

Dmitri Constantinov a fost condamnat, în lipsă, la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidări de milioane de lei, asta deși procurorii au cerut inițial o pedeapsă de 13 ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Comrat.

Dmitri Constantinov pledează nevinovat, a precizat avocatul acestuia, Victor Kîlciuk.

Potrivit anchetei, în perioada 2017–2020, Dmitri Constantinov, în calitate de director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, ar fi autorizat transferuri nejustificate de fonduri către o entitate controlată de o persoană apropiată lui, încheind contracte fictive. Aceasta a adus compania în stare de insolvență și a cauzat prejudicii fondatorilor de peste 46 de milioane de lei. Dmitri Constantinov mai este acuzat de delapidarea averii străine, prejudiciind un fondator cu peste 600.000 de lei.

În cadrul anchetei, pentru asigurarea confiscării bunurilor infracționale și repararea prejudiciilor, au fost aplicate sechestre pe imobil, în valoare de peste 46 de milioane de lei, ale căror beneficiar efectiv este Dmitri Constantinov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.