StiripesursePoliticăAlexandru Munteanu: Executivul va continua să sprijine veteranii de război

Alexandru Munteanu: Executivul va continua să sprijine veteranii de război

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o discuție cu veteranii de război, axată pe sprijinul oferit de stat acestei categorii sociale și pe prioritățile de viitor în domeniul protecției sociale. Șeful Executivului a subliniat că Guvernul își menține angajamentul de a corecta, treptat, o nedreptate istorică față de cei care au luptat pentru apărarea păcii, independenței și libertății Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit premierului, în ultimii ani au fost operate majorări semnificative ale alocațiilor lunare acordate veteranilor de război. Astfel, sprijinul financiar a crescut de la 500 de lei în anul 2021 la 1.770 de lei în 2025, iar în cazul veteranilor cu dizabilități, alocația a fost majorată de la 575 de lei la 2.254 de lei.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Totodată, Alexandru Munteanu a amintit că, în anul curent, a intrat în vigoare Legea cu privire la veteranii de război, un act normativ care consolidează cadrul legal de protecție socială și recunoaștere a meritelor acestora.

„Știm că nu este suficient și că este nevoie de majorări și de grijă continuă. Însă acțiunile noastre demonstrează clar dorința de a repara o nedreptate istorică față de veteranii care au luptat pentru integritatea țării și de a crește, pas cu pas, veniturile acestora”, a declarat prim-ministrul.


Șeful Guvernului a accentuat și rolul esențial al veteranilor în consolidarea identității naționale, menționând că lecțiile și experiențele transmise de aceștia sunt fundamentale pentru educarea noilor generații.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

În acest context, Alexandru Munteanu a dat asigurări că Executivul va continua să sprijine veteranii de război și să identifice resurse suplimentare pentru sporirea protecției sociale, în vederea asigurării unor condiții de viață mai demne pentru această categorie de cetățeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.