StiripesurseȘtirile zileiCirculația bacului din zona Molovata ar putea fi suspendată temporar

Circulația bacului din zona Molovata ar putea fi suspendată temporar

Publicat:

Circulația bacului care traversează râul Nistru, în zona Molovata, ar putea fi suspendată temporar din cauza gerului persistent și a stratului de gheață tot mai gros format pe râu.

Citește și: Bunuri de peste 7 milioane – puse sub sechestru

Potrivit Radio Moldova, Întreprinderea de Stat care gestionează ambarcațiunea anunță că situația este monitorizată permanent, iar riscul sistării totale a curselor rămâne ridicat. Administratorul Întreprinderii de Stat „Bacul Molovata”, Vitalie Gațcan, a comunicat pentru sursa citată că bacul nu este proiectat să circule în condiții de îngheț sever, iar continuarea activității depinde de evoluția temperaturilor și de grosimea stratului de gheață.

Încă de sâmbătă, 10 ianuarie, au fost suspendate două curse de seară: cea programată la ora 19:00 din Molovata Nouă și cea de la ora 20:00 din Molovata. Măsura rămâne valabilă și în prezent, fiind menținută pentru a preveni eventuale incidente în condițiile formării gheții pe râu.

Meteorologii avertizează că, pe parcursul nopților, temperaturile pot coborî până la minus 15 grade Celsius, ceea ce ar putea accelera procesul de îngheț și în zilele următoare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deficitul comercial a depășit 2,2 miliarde de euro

Deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova a ajuns la 2,247 miliarde de euro în primele patru luni ale anului 2026, fiind cu 70,8 milioane...

Cât a costat fiecare intervenție în alertele false cu bombă din 2025

În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.190 de alerte false cu bombă. Doar 1 dintre cele 29 de dosare penale pornite urmare...

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.