StiripesurseȘtirile zileiSUA: 'Colet suspect' în apropierea biroului unei deputate democrate din Florida

SUA: ‘Colet suspect’ în apropierea biroului unei deputate democrate din Florida

Publicat:

Poliţia din statul Florida (sud-estul SUA) a anunţat miercuri că anchetează descoperirea unui ‘colet suspect’ în apropierea biroului lui Debbie Wasserman Schultz, membră a Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite şi fost preşedinte al Comitetului Naţional al Partidului Democrat, transmit AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

”Investigăm un pachet suspect”, a scris pe Twitter poliţia din localitatea Sunrise, precizând că dispozitivul fusese localizat în apropierea biroului lui Wasserman Schultz, care a demisionat în plină campanie prezidenţială în 2016 sub bănuiala că a favorizat-o pe Hillary Clinton la alegerile primare.

Citește și : Dispozitivul exploziv primit la redacţia CNN din New York îl viza pe fostul director CIA John Brennan (surse)

Acest anunţ intervine după ce autorităţile americane au raportat că au interceptat pachete potenţial explozive care îi vizau pe fostul secretar de stat Hillary Clinton, pe fostul preşedinte Barack Obama şi canalul de televiziune CNN.

Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reşedinţa din Chappaqua, New York, a fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei sale, fost secretar de stat şi candidată la preşedinţie Hillary Clinton. Dispozitivul exploziv a fost descoperit de un tehnician care tria corespondenţa fostului cuplu prezidenţial, a relatat The New York Times.


Pachetul adresat fostului preşedinte democrat Barack Obama a fost trimis către biroul său de la Washington, a precizat miercuri Serviciul Secret american.

De asemenea, clădirea Time Warner din Manhattan (New York), imobil unde se află şi studiourile CNN din metropola americană, a fost evacuată miercuri după găsirea unui pachet suspect înaintea orei locale 10:00 (14:00 GMT).

Citește și : Mohammed bin Salman: Toţi criminalii responsabili de asasinarea jurnalistului Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei

CNN a relatat că pachetul interceptat era adresat fostului director al CIA John Brennan, un critic vocal al actualului preşedinte american Donald Trump. Birourile CNN din clădirea Time Warner au fost evacuate ca măsură de precauţie, iar postul de televiziune a continuat să emită din afara clădirii.

Preşedintele CNN Jeff Zucker a declarat că au loc verificări şi la birouri din străinătate ale canalului de televiziune pentru a găsi eventuale pachete similare celor primite în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

UE aprobă reducerea tarifelor pentru produsele americane, dar amenință cu suspendarea facilităților dacă SUA nu respectă înțelegerea

Parlamentul European a dat undă verde pachetului legislativ care pune în aplicare acordul comercial convenit anul trecut între Uniunea Europeană și Statele Unite. Noile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.