StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Valeriu Cojocaru spune că nu fuge de închisoare, dar este...

VIDEO Valeriu Cojocaru spune că nu fuge de închisoare, dar este ‘prins’ cu treabă prin Ungaria

Publicat:

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, condamnat luni la 3 ani de închisoare, afirmă că nu se eschivează de la organele de drept, deși în prezent se află în Uniunea Europeană.

Acesta a postat un video pe rețele sociale, în care confirmă că în prezent nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de rit vechi: Astăzi este Sfântul Ioan Botezătorul – Stiripesurse.md

Valeriu Cojocaru a precizat că se află în localitatea Nagylak, Ungaria, într-o deplasare de serviciu, și declară că este dispus să colaboreze cu organele de drept, să comunice locul aflării sale și să utilizeze toate căile legale pentru a-și demonstra nevinovăția.

El a anunțat că, împreună cu avocații săi, va analiza sentința și că o va ataca cu apel. Totodată, el susține că dosarul său ar avea un caracter politic și face apel către organizațiile internaționale și instituțiile de aplicare a legii să nu se lase folosite în scopuri politice. Sursa mai precizează că a aflat din presă despre sentința pronunțată pe numele său.


Fostul șef al Direcției 5 afirmă că încă în anul 2024 a solicitat instanței ca examinarea cauzei penale să aibă loc în lipsa sa, invocând motive legate de deschiderea unei afaceri peste hotare și necesitatea de a fi prezent permanent la sediul acesteia. Potrivit lui Cojocaru, cererea a fost admisă și instanța i-ar fi permis atât neparticiparea la ședințe de judecată, cât și părăsirea teritoriului Moldovei ori de câte ori este necesar.

Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru au fost condamnați luni, 19 ianuarie, la câte trei ani de închisoare, fiind găsiți vinovați de abuz de putere și abuz de serviciu în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dorin Damir, președintele asociației FEA și finul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, a fost reținut la scurt timp după pronunțarea instanței. În privința lui Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, autoritățile nu au oferit informații despre locul aflării sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.