StiripesurseȘtirile zileiÎncărcați într-un camion și contra 12 mii de dolari, opt străini...

Încărcați într-un camion și contra 12 mii de dolari, opt străini încercau să ajungă ilegal în Moldova

Publicat:

Opt străini, care încercau să ajungă ilegal în Moldova,  au fost găsiți într-un camion la PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în țară.

Citește și: O dronă a ajuns în grădina unei case din Crocmaz

Fapta a fost descoperită în timpul controlului de frontieră asupra unui camion care, conform actelor prezentate, transporta marfă din Ucraina spre Republica Moldova. La volanul camionului se afla un cetățean moldovean în vârstă de 44 de ani. În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost direcționat către un control suplimentar. Ulterior, șoferul a încercat să transfere persoanele ascunse într-un al doilea camion, care era condus de un conațional cu vârsta de 43 de ani. În camion se aflau deja bunurile personale ale acestora, însă acțiunea a fost stopată de echipa de control. În urma verificărilor, au fost depistați opt bărbați, cetățeni ai Ucrainei.

Investigațiile ulterioare au dus la identificarea unei alte persoane implicate, un cetățean moldovean în vârstă de 29 de ani, care avea rolul de a organiza șederea migranților pe teritoriul Moldovei și tranzitarea acestuia către statele UE.

Cei trei cetățeni moldoveni implicați au fost reținuți, iar ulteriori plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, persoanele depistate au solicitat azil în Republica Moldova, conform procedurilor legale în vigoare.


Potrivit informațiilor preliminare, fiecare migrant urma să achite suma de 12.000 de dolari SUA pentru facilitarea trecerii ilegale a frontierei și deplasarea ulterioară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.