StiripesurseExterneMinciună deconspirată: o instanță rusă recunoaște 'din greșeală' scufundarea crucișătorului Moskva...

Minciună deconspirată: o instanță rusă recunoaște ‘din greșeală’ scufundarea crucișătorului Moskva de către Ucraina

Publicat:

După aproape patru ani de negări oficiale, Rusia a admis pentru prima dată că nava sa-amiral din Marea Neagră, crucișătorul purtător de rachete Moskva, a fost scufundată de o rachetă ucraineană. Recunoașterea nu a venit însă printr-o declarație asumată, ci „din greșeală”, într-un document al unei instanțe militare din Moscova, care a fost apoi șters rapid.

Versiunea a contrazis direct narațiunea oficială promovată până acum de Kremlin, potrivit căreia Moskva s-ar fi scufundat în urma unui incendiu accidental, scrie CNN.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Ce spunea până acum Moscova

Crucișătorul Moskva s-a scufundat în aprilie 2022, la doar șapte săptămâni după lansarea invaziei ruse la scară largă împotriva Ucrainei. Kievul a susținut imediat că nava a fost lovită de o rachetă de croazieră antinavă de tip Neptune, lansată de forțele ucrainene.


Ministerul rus al Apărării a respins constant această versiune. Oficialii ruși au afirmat că la bord a izbucnit un incendiu, care a provocat detonarea munițiilor, ducând în cele din urmă la scufundarea navei. Armata rusă a susținut inițial că întregul echipaj a fost evacuat, pentru ca ulterior să admită că unii marinari erau dați dispăruți.

Documentul șters care schimbă totul

Potrivit publicației ruse independente Mediazona, săptămâna trecută o instanță militară din Moscova a corectat, fără să vrea, această versiune oficială.

Instanța a publicat un comunicat privind condamnarea, în lipsă, la închisoare pe viață a unui comandant al Marinei ucrainene, acuzat că ar fi ordonat atacurile asupra crucișătorului Moskva și asupra fregatei Admiral Essen. Documentul a fost șters rapid de pe site-ul instanței, dar nu înainte ca jurnaliștii de la Mediazona să îl descarce.

Pierderea navei Moskva a fost una dintre cele mai mari umilințe militare pentru Rusia și una dintre cele mai importante victorii simbolice ale Ucrainei în primele luni ale războiului.

Ce spune, negru pe alb, instanța rusă

În documentul citat de Mediazona, instanța descrie explicit atacul: „La 13 aprilie 2022, o lovitură cu două rachete a atins crucișătorul purtător de rachete Moskva, provocând un incendiu și umplând interiorul navei cu fum.”

Comunicatul continuă cu un bilanț detaliat al victimelor, până acum nerecunoscut oficial. „Explozia, incendiul și fumul au ucis 20 de membri ai echipajului crucișătorului, 24 au suferit răni de gravitate diferită, iar opt au fost dați dispăruți, inclusiv în timpul luptei de peste șase ore pentru salvarea navei.”, arată documentul.

Documentul mai susține, într-o formulare controversată, că Moskva „nu era implicată” în operațiunea militară a Rusiei din Ucraina.

Kremlinul tace, armata nu răspunde

Întrebată de CNN despre ștergerea comunicatului, Irina Jirnova, purtătoarea de cuvânt a Curții Militare a Districtului Militar de Vest, a refuzat să comenteze. Armata rusă nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor.

Mediazona a documentat în repetate rânduri scufundarea navei Moskva, publicând mărturii ale familiilor marinarilor uciși – decese care nu au fost recunoscute oficial de autoritățile ruse.

„Faptele sunt greu de negat”

Dmitro Pletenchuk, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale ale Ucrainei, a declarat pentru CNN că Moscovei îi este tot mai greu să nege realitatea. El a arătat că familiile membrilor echipajului Moskva au început să vorbească public, ceea ce face imposibilă menținerea unei versiuni oficiale care contrazice faptele.

Episodul comunicatului șters se înscrie într-o serie mai lungă de erori de propagandă ale autorităților ruse. În primele zile ale invaziei, agenția de presă de stat RIA Novosti a publicat, pentru ca apoi să șteargă rapid, un editorial care celebra prematur victoria Rusiei în război.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

La aproape patru ani de atunci, forțele ruse continuă să avanseze lent pe front, cu pierderi mari, în timp ce Ucraina a reușit să recucerească teritorii ocupate inițial de Moscova.

Kremlinul și armata rusă controlează strict narațiunea despre conflict, refuzând chiar să îl numească „război” și folosind formula de „operațiune militară specială”. Jurnaliști care au relatat despre realitățile de pe teren, inclusiv despre masacrele comise de soldați ruși la Bucea și în alte localități, au fost condamnați pentru „răspândirea de informații false”.

Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), cel puțin 27 de jurnaliști au fost închiși în Rusia pentru activitatea lor de la începutul invaziei la scară largă. Patru au fost eliberați, doi au fost forțați să plece în exil, iar unul a fost ucis. Ceilalți se află încă în detenție.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.