StiripesurseȘtirile zileiMărfuri fără acte, depistate pe traseul național

Mărfuri fără acte, depistate pe traseul național

Publicat:

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani, în conlucrare cu ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în cadrul unei misiuni de serviciu, desfășurate în localitatea Șirăuți, raionul Briceni, au stopat și au supus controlului un mijloc de transport de model Mercedes Sprinter, care se deplasa din Franța.

Citește și: Focare de gripa aviară, rabie și pestă porcină în Moldova. ANSA vine cu recomandări

Autovehiculul era condus de un conațional în vârstă de 48 de ani. În urma măsurilor de control efectuate, au fost depistate bunuri, inclusiv tehnică de uz casnic, vopsea și piese auto, nedeclarate autorităților și transportate în lipsa actelor de proveniență legală și/sau a documentelor vamale de însoțire.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele implicate riscă să fie sancționate contravențional, conform legislației în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.