StiripesurseSocialUn șofer din Moldova a fost prins la vamă cu un...

Un șofer din Moldova a fost prins la vamă cu un buletin fals

Publicat:

Un șofer de autocar din Republica Moldova este cercetat după ce polițiștii de frontieră au descoperit asupra sa o carte de identitate românească falsă, ascunsă într-un obiect personal, la intrarea în România prin PTF Albița.

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră în noaptea de 28 ianuarie, în jurul orei 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, la volanul unui autocar.

Citeşte şi: Circulaţia pe drumurile naţionale se desfăşoară în condiții de iarnă – Stiripesurse.md

În urma analizei de risc, polițiștii de frontieră au decis efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. În timpul verificărilor, aceștia au descoperit o carte de identitate cu însemnele autorităților române, ascunsă într-o pernă din autocar.

Documentul a fost supus unor verificări suplimentare, iar în urma examinării s-a constatat că nu întrunește elementele de siguranță și caracteristicile unui act autentic, fiind fals.


Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Miracol pe Everest: Alpinist dispărut și presupus mort a fost găsit în viață șase zile mai târziu

- Un alpinist nepalez care a fost dat dispărut și considerat mort pe Everest a fost găsit în viață șase zile mai târziu. El...

Semnul că un copil va deveni un adult echilibrat: spune aceste lucruri

De ce unii copii își fac prieteni mai ușor, gestionează mai bine conflictele și par să se adapteze fără probleme în situații noi? Potrivit...

Compania lui Elon Musk SpaceX, evaluată la 1.770 de miliarde de dolari înaintea listării la bursă

SpaceX se pregătește pentru un moment istoric pe piețele financiare. Compania fondată de Elon Musk a anunțat prețul de listare pentru oferta publică inițială...

Cât de aproape suntem de o conversație reală cu animalele?

Inteligența artificială și noile tehnologii de analiză a sunetelor îi ajută pe cercetători să înțeleagă tot mai bine modul în care comunică animalele. Descoperirile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.