StiripesurseExterneRomânia expulzează un diplomat rus și cheamă în țară ambasadorul de...

România expulzează un diplomat rus și cheamă în țară ambasadorul de la Moscova, după seria de drone din weekend

Publicat:

România a declarat persona non grata un membru al Ambasadei Federației Ruse la București și i-a acordat cinci zile pentru a părăsi țara, după seria de incidente în care drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc.

Ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev, a fost convocat, luni, la Ministerul Afacerilor Externe, ca reacție la încălcările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Potrivit MAE, în acest interval, Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul național.

În plus, luni dimineaţă, pentru a patra zi consecutiv, o dronă a declanșat alerta la granița României. Două avioane F-16 au decolat după detectarea unei ținte aeriene în apropiere de Sulina, însă, spre deosebire de incidentele din weekend, când piloţii de F-16 au doborât dronele, azi aparatul s-a întors în spațiul aerian al Ucrainei înainte de a putea fi interceptat.


În cadrul întrevederii de la MAE, ambasadorului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse vineri în județul Buzău, despre care ancheta Parchetului a stabilit oficial că sunt de proveniență rusească.

Partea română a transmis un protest ferm față de aceste acțiuni, pe care le califică drept „ilegale și iresponsabile”, și a subliniat că Federația Rusă poartă întreaga responsabilitate pentru incidente.

„A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate”, a transmis MAE.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Totodată, ambasadorului Rusiei i-a fost înmânată nota verbală prin care un membru al misiunii diplomatice a Federației Ruse la București este declarat indezirabil, având obligația de a părăsi teritoriul României în termen de cinci zile.

În paralel, MAE a decis chemarea la București, pentru consultări, a ambasadorului României la Moscova.

MAE a precizat că România își va coordona în continuare răspunsul cu aliații din NATO și Uniunea Europeană și va adopta toate măsurile necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: Vom continua să investim în modernizarea infrastructurii din întreaga țară

Noul drum de ocolire al localității Slobozia Mare scoate traficul greu și de tranzit din această zonă și îl direcționează spre frontiera cu România....

Zelenski explică de ce i-a demis pe Fedorov și Sîrski: ‘Nu am timp să fac pe mediatorul’

Volodimir Zelenski a declarat că decizia de a-i înlocui pe fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, și pe fostul comandant al armatei, Oleksandr Sîrski,...

AIPA a autorizat spre plată aproape 17,5 milioane de lei pentru agricultori

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în perioada 20-24 iulie, plăți în valoare totală de 17,49 milioane de lei pentru...

Escrocheriile telefonice continuă: 172 de tentative, oprite în weekend

În weekend, oamenii legii au înregistrat un nou caz de escrocherie telefonică, iar un alt caz, comis anterior, a fost raportat de victimă abia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.