StiripesurseDiasporaConsiliu NATO-Rusia miercuri la Bruxelles

Consiliu NATO-Rusia miercuri la Bruxelles

Publicat:

Ambasadorii NATO se întâlnesc săptămâna viitoare cu omologul lor rus, în contextul amplificării tensiunilor cu privire la soarta Tratatului INF, un acord nuclear istoric, şi unor exerciţii militare vaste, în curs, în apropierea frontierei de vest a Rusiei, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, relatează The Associated Press, potrivit News.ro .

Ambasadorii urmează să se întâlnească la Bruxelles, la sediul central al blocului militar occidental, miercuri, la 31 octombrie, în cadrul unui Consiliu NATO-Rusia – principalul lor for de dialog, a precizat Alianţa.

Citește și : Cazul Khashoggi: Turcia cere extrădarea a 18 suspecţi din Arabia Saudită

NATO şi-a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, însă a păstrat deschise canale în vederea unor reuniuni de acest tip şi unei cooperări între militari.

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit de opt ori în ultimii doi ani, însă stabilirea ordinii de zi s-a dovedit o provocare.


Nicio ordine de zi a reuniunii de miercuri nu a fost anunţată vineri.

Citește și : SUA/Colete suspecte: Bărbatul arestat este un republican din Florida

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.