StiripesurseExternePolonia pregătește zidul anti-drone 'cel mai modern din Europa'

Polonia pregătește zidul anti-drone ‘cel mai modern din Europa’

Publicat:

Polonia a semnat vineri mai multe contracte pentru dotarea forțelor armate cu un zid anti-drone pentru protecția frontierei de est a țării și totodată a NATO și a Uniunii Europene, informează AFP.

‘Este un moment istoric (…), ne aflăm într-adevăr în fața unei cotituri absolute în materie de apărare eficientă și performantă a frontierei’, a declarat premierul Donald Tusk.

După implementarea programului, granița poloneză va fi ‘cea mai bine protejată din Europa’.

Costul va fi de aproape 15 miliarde de zloți (3,6 miliarde de euro) și va fi acoperit în mare parte de fonduri europene SAFE (instrumentul Acțiunea pentru Securitatea Europei), a precizat ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Sistemul despre care Tusk a afirmat că va fi ‘cel mai modern din Europa’ are numele de cod SAN va fi format din 18 baterii anti-drone, 52 de plutoane de trăgători, 18 plutoane de comandă și circa 700 de vehicule; Kosiniak-Kamysz a promis că va fi complet operațional în doi ani.


Realizarea va implica cooperarea cu mai multe companii poloneze de stat și private și cu grupul norvegian Kongsberg. Acesta a comunicat vineri că va furniza 18 baterii CUAS în valoare de circa 16 miliarde de coroane norvegiene (1,4 miliarde de euro).

Polonia a investit deja miliarde de euro într-un program de modernizare rapidă a armatei, cu mai multe contracte de achiziție de armament, de teama amenințării ruse după invazia forțelor Moscovei în Ucraina, menționează AFP. Sistemul anti-drone a devenit o necesitate după ce în septembrie anul trecut forțele poloneze și aliate din NATO au fost nevoite să ridice de la sol aviația de vânătoare, când circa 20 de drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Avioanele nu au reușit însă să doboare decât trei drone.

Programul SAN va completa apărarea antiaeriană multistratificată în curs de realizare, din care mai fac parte programul Wisla cu sisteme americane Patriot cu rază medie de acțiune, programul Narew bazat pe rachete antiaeriene britanice cu rază scurtă, și programul așa-numit cu rază foarte scurtă de acțiune Pilica+.

Costurile totale ale apărării antiaeriene modernizate se vor ridica la 250 de miliarde de zloți (59 de miliarde de euro), a informat ministrul apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.