StiripesurseDiasporaJens Spahn este pregătit să-i ia locul lui Merkel

Jens Spahn este pregătit să-i ia locul lui Merkel

Publicat:

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, doreşte să candideze la succesiunea Angelei Merkel la conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU, centru-dreapta), relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Tânărul şi ambiţiosul conservator, care a criticat-o pe Merkel în mai multe rânduri, a fost numit ministru al Sănătăţii în martie de către Merkel, care a dorit astfel să-şi introducă criticii în Guvern.

Citeşte şi: Cutremur foarte puternic în Argentina

Potrivit agenţiei germane de presă DPA, care nu citează surse, Jens Spahn, în vârstă de 38 de ani, a declarat în cadrul unei reuniuni a conducerii CDU că intenţionează să candideze la postul de preşedinte al formaţiunii, în congresul din decembrie.

Spahn este una dintre cele mai sonore voci care susţine un viraj al CDU către dreapta, spre deosebire de Merkel, adepta unei abordări de centru.


Citeşte şi: Tragedie aviatică în Indonezia. Un avion cu 188 de persoane la bord s-a prăbuşit în mare

El are o poziţie dură faţă de politica Guvernului lui Merkel pe tema integrării migranţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.