StiripesurseȘtirile zileiPremierul Munteanu la Kiev: „Avem aceleași obiective: pace și viață mai...

Premierul Munteanu la Kiev: „Avem aceleași obiective: pace și viață mai bună pentru cetățenii noștri”

Publicat:

În cadrul vizitei sale oficiale la Kiev, Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Oleksandr Korniyenko, prim-vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei.

Citește și: Copilă de 16 ani – exploatată sexual după ce a fugit de acasă

Oficialii au remarcat buna cooperare moldo-ucraineană și au discutat despre implementarea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În acest context, părțile au salutat adoptarea de către Comisia Europeană a Pachetului de extindere 2025, ce indică progresele realizate de țările candidate, inclusiv Republica Moldova și Ucraina.

„Vom continua să ne coordonăm eforturile în parcursul nostru comun de aderare la UE. Avem aceleași obiective: pace și viață mai bună pentru cetățenii noștri”, a declarat Prim-ministrul Republicii Moldova.

Situația actuală privind securitatea regională a fost un alt subiect pe agenda discuțiilor. Prim-ministrul Munteanu a exprimat solidaritatea Republicii Moldova față de poporul ucrainean și a condamnat războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. De la începutul războiului, țara noastră a oferit în mod constant asistență umanitară, a găzduit refugiați și a sprijinit mecanismele internaționale de sancțiuni.


Șeful Guvernului de la Chișinău a menționat deschiderea Republicii Moldova de a contribui la procesul de reconstrucție a Ucrainei, inclusiv prin implementarea inițiativelor bilaterale și regionale în domeniile transportului, infrastructurii, energiei, rezilienței cibernetice și securității.

La rândul său, Prim-vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei a mulțumit Republicii Moldova pentru ajutorul umanitar acordat cetățenilor ucraineni, prelungirea mecanismului de protecție temporară pe teritoriul Republicii Moldova și grija față de copiii vulnerabili.

Oficialii au mai discutat despre oportunitățile de a dezvolta relațiile economice, infrastructura comună moldo-ucraineană, posibilitatea lansării unor proiecte în domeniul sănătății, dar și schimbul de experiențe în ceea ce privește securitatea cibernetică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.