StiripesurseDiasporaErdogan inaugurează la Istanbul un nou aeroport de dimensiuni faraonice

Erdogan inaugurează la Istanbul un nou aeroport de dimensiuni faraonice

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat luni la Istanbul un nou aeroport de dimensiuni faraonice care simbolizează apetitul său pentru proiecte uriaşe de infrastructură şi care ar urma să devină pe termen lung cel mai mare din lume, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Sper că aeroportul (…) va fi benefic pentru regiunea noastră şi pentru întreaga lume”, a declarat Erdogan în cadrul unei ceremonii somptuoase, adăugând că noua construcţie se va numi pur şi simplu ‘Aeroportul din Istanbul’.

Citește și : Franța: Cod roşu de vânt puternic în Corsica

Lideri din ţări din Balcani şi din Asia Centrală, precum şi emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, sau controversatul preşedinte al Sudanului, Omar al-Bashir, căutat pentru genocid de Curtea Penală Internaţională, au fost prezenţi la ceremonie.

Ceremonia de inaugurare de luni este în primul rând simbolică şi a fost organizată pentru a coincide cu 95 de ani de la crearea republicii. Aeroportul nu va fi cu adevărat operaţional decât începând de la sfârşitul lunii decembrie, iar zborul comercial inaugural, cu destinaţia capitala Ankara, va avea loc miercuri.


În acest interval, numai cinci destinaţii vor fi deservite de pe noul aeroport, care va înlocui la sfârşitul lunii decembrie Aeroportul Internaţional Atatürk, ajuns la saturare.

Numărând şi Aeroportul Sabiha Gökçen, Istanbul va avea de acum trei aeroporturi internaţionale.

Cu o capacitate iniţială de 90 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport va intra direct în primele cinci la nivel mondial.

Însă compania care îl administrează, IGA, nu vrea să se oprească aici şi vizează, până în 2028, să atingă o capacitate de 200 de milioane de pasageri pe an, adică dublul aeroportului american Atlanta, care ocupă în prezent primul loc.

Citește și : Rusia va construi o ‘centură defensivă’ lângă Soci în cazul aderării Ucrainei şi Georgiei la NATO (oficialitate rusă)

Acest aeroport face parte din marile proiecte de infrastructură apărate cu tărie de Erdogan, care vrea ca Turcia să intre în clubul primelor 10 puteri mondiale până la centenarul republicii, în 2023.

“Această lucrare va marca istoria”, a spus Erdogan în discursul său de luni.

Însă construcţia a fost însoţită de mai multe polemici privind în special impactul său asupra mediului şi condiţiile de lucru pentru cei circa 34.000 de muncitori care au lucrat la foc automat pentru a fi respectate termenele.

O grevă care a avut loc luna trecută a fost reprimată prin sute de reţineri. Majoritatea greviştilor au fost eliberaţi, dar circa 20 de persoane sunt încă închise.

Conform autorităţilor, circa 30 de muncitori au murit pe şantier de la începutul lucrărilor în 2015. Sindicatele spun însă că cifra este mult subestimată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.