StiripesurseȘtirile zileiPensionarul care a violat, ani la rând, două copile a fost...

Pensionarul care a violat, ani la rând, două copile a fost condamnat

Publicat:

Bărbatul în vârstă de 67 de ani, acuzat de violul a două copile, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Citește și: Atenție! Unele medicamente vor fi retrase din farmacii. Pun viața în pericol

Concomitent, instanța a admis parțial acțiunea civilă înaintată și a încasat de la inculpat suma de 600 mii lei, în calitate de prejudiciu moral cauzat prin comiterea infracțiunii.

Inculpatul a fost învinuit de procurori că, începând din vara anului 2021, până în luna mai 2025, acesta a ademenit la domiciliul său minorele și profitând că ambele făceau parte din familii social vulnerabile, le oferea dulciuri, bani, le procura haine și telefoane mobile, iar în schimb, timp de aproximativ patru ani a întreținut cu ele sistematic rapoarte sexuale neconsimțite. Acțiunile ilicite au început când copilele aveau doar câte 8 ani.

Faptele au fost confirmate, inclusiv prin rapoartele de expertiză judiciară medico-legală și psihiatrico-psihologică.   


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tensiuni între Italia și SUA. Trump a jignit-o pe Meloni

Liderul de la Casa Albă a declarat că, la summitul G7 din Franța, șefa Guvernului Italiei l-a „implorat să pozeze alături de ea”, iar...

O veche ramură a Nistrului ar putea reveni la viață

Vechea albie a Nistrului de Jos, cunoscută de localnici drept „Nistrul Chior”, ar putea fi revitalizată prin intervenții menite să restabilească circulația naturală a...

Majoritatea moldovenilor își doresc integrarea europeană

Majoritatea cetățenilor țării își doresc integrarea în Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent sondaj publicat de Comisia Europeană, citat de Independent.md. Citește și: Unele state...

Fostul președinte al APG – anunțat în căutare internațională

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost anunțat în căutare internațională pe linia INTERPOL. Citește și: Maidanezii terorizează bălțenii. Oamenii cer...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.