StiripesurseEconomieR. Moldova pregătește un nou model de dezvoltare a sectorului aeroportuar....

R. Moldova pregătește un nou model de dezvoltare a sectorului aeroportuar. Mărculești, vizat ca hub logistic

Publicat:

Republica Moldova pregătește un nou model de dezvoltare a sectorului aeroportuar, care vizează extinderea capacităților existente, valorificarea potențialului de la Mărculești și elaborarea unui master-plan strategic integrat.

Subiectele au fost discutate în cadrul unei întrevederi cu investitori internaționali, susținute de vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Potrivit autorităților, discuțiile s-au concentrat pe necesitatea modernizării infrastructurii aeroportuare și identificarea unor soluții strategice pentru dezvoltarea pe termen lung a sectorului.

La reuniune au participat și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, precum și președintele Camerei de Comerț Americane din Moldova, Alexandru Guzun, care au prezentat investitorilor cadrul general al politicilor economice și direcțiile prioritare de dezvoltare.

Un accent deosebit a fost pus pe creșterea accelerată a traficului de pasageri la Aeroportul Internațional Chișinău.

„Dinamica pozitivă a fluxului de călători impune extinderea capacităților operaționale, modernizarea infrastructurii și optimizarea serviciilor conexe, astfel încât aeroportul să poată răspunde cererii în creștere și să mențină standarde competitive la nivel regional”, a declarat Vladimir Bolea.


Un alt subiect important a vizat valorificarea potențialului aeroportului din Mărculești. Potrivit oficialilor, această platformă ar putea deveni un hub multimodal și logistic, integrat cu o zonă economică liberă, capabil să atragă investiții în transportul de mărfuri, servicii logistice și industrii conexe.

„O astfel de dezvoltare ar contribui la diversificarea infrastructurii naționale de transport și la consolidarea poziției Republicii Moldova în rețelele comerciale regionale”, a estimat ministrul.

Autoritățile au anunțat și intenția de a elabora un master-plan strategic care să asigure utilizarea eficientă a infrastructurii existente și planificate, stabilind etapele de dezvoltare, prioritățile de finanțare și mecanismele de cooperare cu partenerii internaționali.

Întrevederea a reprezentat un prim schimb de informații între autorități și potențialii investitori privind prioritățile Republicii Moldova și interesele mediului de afaceri internațional, într-un context regional marcat de transformări economice și logistice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.