StiripesursePoliticăOficiul Consulatului onorific al R.Moldova, inaugurat la Hamburg

Oficiul Consulatului onorific al R.Moldova, inaugurat la Hamburg

Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a participat la ceremonia de inaugurare a Oficiului Consulatului onorific al Republicii Moldova la Hamburg, în cadrul vizitei de lucru efectuate în Germania.

Oficiul consular va fi condus de consulul onorific al Republicii Moldova la Hamburg, Andre Pilling, și va avea rolul de a consolida prezența Republicii Moldova în nordul Germaniei, de a promova cooperarea economică, comercială și culturală și de a facilita dialogul cu cetățenii moldoveni stabiliți în regiune. Activitatea acestuia va contribui la atragerea investițiilor, dezvoltarea contactelor dintre autoritățile locale, mediul de afaceri și comunitatea moldovenească, în coordonare cu Ambasada Republicii Moldova în Germania, potrivit cotidianul.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Popșoi a subliniat că deschiderea Consulatului onorific la Hamburg reflectă angajamentul autorităților de a de a menține o legătură activă cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți peste hotare și de a dezvolta parteneriate durabile cu landurile federale ale Germaniei.

„Hamburg este un important centru economic și logistic, iar acest oficiu va facilita noi oportunități de cooperare între investitori, autoritățile locale și Republica Moldova și va sprijini diaspora moldovenească din regiune. Îi mulțumesc domnului Andre Pilling pentru disponibilitatea de a contribui la promovarea intereselor țării noastre și la consolidarea relațiilor moldo-germane”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.


În intervenția sa, consulul onorific Andre Pilling a evidențiat responsabilitatea exercitării acestui mandat și motivația de a contribui la dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova și nordul Germaniei.

„Este o onoare să reprezint Republica Moldova la Hamburg. Îmi doresc să sprijin inițiativele care apropie mediile economice și culturale și să încurajez proiecte concrete de cooperare între această regiune și Republica Moldova”, a menționat Andre Pilling.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

La ceremonia de inaugurare, organizată cu implicarea asociațiilor diasporei din Hamburg, au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului de afaceri, membri ai corpului consular și ai comunității moldovenești. Cu acest prilej, tuturor celor prezenți le-au fost oferite mărțișoare – simbol al tradiției și identității noastre – gest care a evidențiat rolul activ al diasporei în promovarea culturii și tradițiilor Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.