StiripesursePoliticăMoldova și Suedia discută cooperarea și extinderea proiectelor în domeniul energetic

Moldova și Suedia discută cooperarea și extinderea proiectelor în domeniul energetic

Publicat:

Satul Cociulia din raionul Cantemir devine un punct de referință în tranziția energetică a Republicii Moldova, prin lansarea primului proiect-pilot de comunitate de energie regenerabilă, susținut de Suedia. Inițiativa include instalarea unei centrale fotovoltaice de 49 kW, care va contribui la reducerea costurilor energetice pentru membrii comunității locale, transmite IPN.

Proiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri a ministrului energiei, Dorin Junghietu, cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Petra Lärke. Discuțiile au vizat proiectele de cooperare în domeniul energetic și oportunitățile de extindere a parteneriatului bilateral.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Oficialii au discutat despre proiectele aflate în derulare, inclusiv colaborarea cu Swedfund pentru dezvoltarea proiectului Waste-to-Energy. Acesta implică realizarea studiilor de prefezabilitate pentru valorificarea energetică a deșeurilor la CET-Nord și Termoelectrica, fiind susținut de un grant de 9 milioane de coroane suedeze, echivalentul a peste 80 de mii de euro.

În cadrul întrevederii, ministrul Junghietu a apreciat contribuția Suediei la Eastern Europe Energy Efficiency and Environment Partnership, prin care sunt finanțate proiecte de modernizare a sistemelor de energie termică și de creștere a eficienței energetice.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

De asemenea, oficialii au discutat direcțiile viitoare de cooperare, inclusiv proiectul unui Memorandum de înțelegere între Ministerul Energiei și Stockholm Environment Institute. Acesta vizează consolidarea capacităților de modelare energetică ale Republicii Moldova și evaluarea politicilor din Planul Național Integrat Energie și Climă până în 2050.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.