Trei studenţi au murit loviţi de tren marţi în timp ce îşi făceau un selfie pe şinele de tren, în India, ţara cu cel mai mare număr de decese survenite în timp ce oamenii îşi fac poze, informează AFP, conform agerpres.
Cele trei victime se fotografiau pe un pod feroviar atunci când au fost lovite de un tren în oraşul Bidadi, din statul indian Karnataka (sudul ţării), a declarat poliţa locală.
3 Bengalureans run over by train while taking selfie in Bidadi,deceased identified as Prabhu Anand, Rohith & Prateek Raykar #killifiekills3 pic.twitter.com/kBGzU2Byki
— NEWS9 (@NEWS9TWEETS) October 3, 2017
“Am descoperit trupurile lor mutilate pe şine şi a fost deschisă o anchetă”, a declarat pentru AFP R S Bylanjaiah, un responsabil local din cadrul poliţiei feroviare.
Cei trei tineri îşi parcaseră motocicletele pe malul apei, înainte de a merge până în mijlocul podului, cu o lungime de 30 de metri.
The trio were mowed down by a speeding train in Bidadi, some 30 km from Bengaluru on Tuesday morninghttps://t.co/GIiok4Bebd
— Indiatimes (@indiatimes) October 4, 2017
Potrivit unui studiu de anul trecut, care a analizat perioada martie 2014 – septembrie 2016, 60% din decesele cauzate de selfie-uri au avut loc în India. În această perioadă selfie-urile au cauzat moartea a 127 de persoane din această ţară din Asia de Sud, aflate în căutarea unei fotografii perfecte pentru a fi postată pe reţelele de socializare.
Luna trecută, un bărbat a fost călcat în picioare de un elefant în timp ce-şi făcea poze cu pachidermul în statul Odisha (est), iar în luna noiembrie, trei studenţi au fost loviţi de un tren în timp ce îşi făceau poze în nordul ţării.
Autorităţile din capitala economică a Indiei, Bombay, au instituit 16 zone în care nu ai voie să îţi faci selfie din cauza deceselor survenite în acestea.











