StiripesurseȘtirile zileiTrei tineri indieni au murit călcaţi de tren, în timp ce...

Trei tineri indieni au murit călcaţi de tren, în timp ce îşi făceau selfie – FOTO

Publicat:

 Trei studenţi au murit loviţi de tren marţi în timp ce îşi făceau un selfie pe şinele de tren, în India, ţara cu cel mai mare număr de decese survenite în timp ce oamenii îşi fac poze, informează AFP, conform agerpres.

Cele trei victime se fotografiau pe un pod feroviar atunci când au fost lovite de un tren în oraşul Bidadi, din statul indian Karnataka (sudul ţării), a declarat poliţa locală.

“Am descoperit trupurile lor mutilate pe şine şi a fost deschisă o anchetă”, a declarat pentru AFP R S Bylanjaiah, un responsabil local din cadrul poliţiei feroviare.

Cei trei tineri îşi parcaseră motocicletele pe malul apei, înainte de a merge până în mijlocul podului, cu o lungime de 30 de metri.


Potrivit unui studiu de anul trecut, care a analizat perioada martie 2014 – septembrie 2016, 60% din decesele cauzate de selfie-uri au avut loc în India. În această perioadă selfie-urile au cauzat moartea a 127 de persoane din această ţară din Asia de Sud, aflate în căutarea unei fotografii perfecte pentru a fi postată pe reţelele de socializare.

Luna trecută, un bărbat a fost călcat în picioare de un elefant în timp ce-şi făcea poze cu pachidermul în statul Odisha (est), iar în luna noiembrie, trei studenţi au fost loviţi de un tren în timp ce îşi făceau poze în nordul ţării.

Autorităţile din capitala economică a Indiei, Bombay, au instituit 16 zone în care nu ai voie să îţi faci selfie din cauza deceselor survenite în acestea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un detector ascuns sub pământ dezvăluie secrete despre cele mai enigmatice particule din univers

O echipă internațională de cercetători a publicat primele rezultate obținute cu ajutorul Observatorului Subteran de Neutrini Jiangmen (JUNO), unul dintre cele mai mari proiecte...

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Nivelul apei celui de-al treilea lac ca mărime din Ungaria se preconizează că va scădea la noi minime în această vară. Ecosistemul și industria...

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.