StiripesurseȘtirile zileiMMPS se implică în cazul dramatic de la Hâncești

MMPS se implică în cazul dramatic de la Hâncești

Publicat:

În legătură cu situația dramatică de la Hâncești, specialiștii din asistența socială sunt implicați în gestionarea situației, iar copiii sunt monitorizați de autoritățile competente, pentru a se asigura că primesc protecția și sprijinul necesar în această perioadă dificilă, precizează factorii responsabili din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

Citește și: Vartic nu poate fi demis din Consiliul raional. Și-a luat concediu academic

Sursa citată mai precizează că familia Vartic nu s-a aflat anterior în evidența autorităților ca familie aflată în situație de risc.

În acest context, Ministerul îndeamnă toate femeile și fetele care se confruntă cu situații de violență sau se simt în pericol să apeleze la Serviciul Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008, serviciu finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Apelurile sunt gratuite, confidențiale și anonime, disponibile non-stop pe întreg teritoriul Republicii Moldova, atât de pe telefonia fixă, cât și mobilă.

Victimele pot primi sprijin emoțional, consiliere psihologică și îndrumare juridică, iar specialiștii serviciului pot face referire și către adăposturile pentru victimele violenței în familie, unde femeile pot beneficia de cazare sigură, suport psihosocial și asistență juridică de urgență.


Precizăm că moartea Ludmilei Vartic din Hâncești a provocat un adevărat scandal în societate. Femeia s-ar fi aruncat de la înălțime după ce, ani la rând, ar fi fost maltratată de  soțul ei – Dumitru Vartic.

Ultimul este vicepreședinte de raion din partea PAS. Formațiunea a anunțat că Vartic a fost exclus din partid și i-a cerut demisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Energiei a lansat consultările cu mediul de afaceri pentru stabilirea priorităților din sectorul energetic

Ministerul Energiei a lansat consultările cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a stabili prioritățile noului mandat în sectorul energetic, în cadrul unei ședințe la...

Proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice, respinsă a doua oară de Consiliul municipal Chișinău

Proiectul de înființare la Chișinău a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice a fost respins, pentru a doua oară, de Consiliul municipal. Inițiativa a...

Trump a ajuns într-o capcană în Iran. Fiecare opțiune este mai rea decât precedenta. Nu se vede o ieșire

La aproape cinci luni de la începutul războiului cu Iranul, administrația Donald Trump încearcă să combine presiunea militară cu relansarea eforturilor diplomatice, însă fără...

Concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concursuri pentru suplinirea mai multor funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la curțile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.