StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump avertizează Iranul într-o manieră "Game of Thrones" - "Sanctions...

Donald Trump avertizează Iranul într-o manieră “Game of Thrones” – “Sanctions are coming”

Publicat:

Donald Trump a publicat vineri pe Twitter mesajul “Sanctions are coming” (“Sancţiunile vin”), deturnând sensul unei fraze celebre din universul serialului TV “Game of Thrones” pentru a saluta apropiata reimplementare a sancţiunilor contra autorităţilor de la Teheran, ridicate în urma acordului internaţional din 2015 ce vizează dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras ulterior, informează AFP, potrivit Agerpres.

Pe contul lui Twitter, preşedintele american a publicat – fără alt comentariu – o fotografie ce îl arată în picioare, purtând un costum albastru şi o cravată roşie, cu privirea îndreptată spre partea stângă. Fotografia este însoţită de mesajul “Sanctions are coming” (“Sancţiunile vin”), o referire evidentă la “Winter is coming”, o frază celebră din universul serialului de televiziune “Game of Thrones”, care a dat şi titlul primului episod al acestei producţii.

Citește și : Elena Udrea rămâne în arest în Costa Rica. Cererea de eliberare a fost respinsă

Sub această frază-slogan apare menţiunea “5 noiembrie”, care anunţă că sancţiunile contra Iranului vor fi reluate la această dată calendaristică.


O altă referire la “Game of Thrones” constă în faptul că literele “O” din mesajul online al preşedintelui american sunt străbătute de trei linii verticale, după modelul logoului oficial al acestei producţii TV.

Reprezentanţii postului HBO, care produce şi difuzează serialul “Game of Thrones”, au reacţionat imediat pe Twitter.

“Cum se spune ‘deturnarea unei mărci înregistrate’ în dothraki?”, au scris reprezentanţii HBO.

Acest răspuns subtil face referire la o limbă imaginară vorbită de un trib de călăreţi şi de regina Daenerys Targaryen din cunoscutul serial TV.

Mesajul preşedintelui american nu a fost apreciat nici de două dintre protagonistele show-ului de televiziune.

“Bleah!”, a reacţionat, printr-o interjecţie ce marchează dezgustul, actriţa Sophie Turner – interpreta personajului Sansa Stark din “Game of Thrones” – în urma mesajului publicat de Donald Trump pe Twitter.

Actriţa Maisie Williams, interpreta personajului Arya, sora mai mică a Sansei Stark, a distribuit fotografia preşedintelui american, însoţită de mesajul “Not today!” (“Nu astăzi!”).

Vineri, Statele Unite au confirmat oficial că vor relua luni, 5 noiembrie, toate sancţiunile ce au fost ridicate în virtutea acordului semnat între Iran şi marile puteri ale lumii pentru a împiedica această ţară să se înzestreze cu bomba atomică.

O primă tranşă de măsuri punitive au fost deja reinstaurate în august.

Citește și : Trump dezminte că le-a cerut soldaţilor americani să ”tragă” asupra migranţilor la frontiera cu Mexicul

“Game of Thrones”, produs de HBO şi care se va încheia anul viitor după difuzarea celui de-al optulea sezon, este cel mai premiat serial fantasy din istoria Emmy Awards, cele mai prestigioase recompense atribuite de industria de televiziune americană. Această producţie se bucură de un succes uriaş în lumea întreagă şi are numeroşi admiratori.

La jumătatea lunii octombrie, preşedintele indonezian Joko Widodo a făcut şi el o referire la Westeros, regatul fictiv în care se desfăşoară evenimentele relatate în “Game of Thrones”, atunci când a comentat conjunctura mondială, despre care a spus că este întunecată de tensiunile comerciale dintre statele lumii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.