StiripesurseȘtirile zileiA fost aprobată ordinea de zi a ședințelor plenare

A fost aprobată ordinea de zi a ședințelor plenare

Publicat:

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 12-13 martie.

Citește și: Ceban: Ministerul Sănătății a cerut spitalelor din Chișinău să facă rezerve de apă

În cadrul ședințelor, deputații vor examina în prima lectură proiectul de lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor în Republica Moldova. Vor fi discutate și cele două proiecte de lege privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare, precum și unele modificări legislative de sprijin pentru desfășurarea afacerilor. Alte proiecte care vor fi discutate vizează modificări la Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat, precum și modificări privind modul de asigurare tehnico-materială și alte aspecte de activitate ale unor autorități administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, Parlamentul urmează să numească în funcție un adjunct al Avocatului Poporului. Pe agenda ședințelor plenare se regăsește și moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării în domeniul apărării naționale și asigurării securității și integrității fizice a militarilor Armatei Naționale.

Biroul permanent a mai stabilit că moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în domeniul politicii demografice, prevenirii și reducerii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice va fi examinată la 26 martie 2026.


Ședința plenară a Parlamentului va avea loc joi, 12 martie, începând cu ora 10:00.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.