StiripesurseJustiţieO avocată a fost recunoscută vinovată pentru trafic de influență. Amendă...

O avocată a fost recunoscută vinovată pentru trafic de influență. Amendă de 100 de mii de lei

Publicat:

O avocată a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență și instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de amendă de 100 000 de lei, anunță marți, 17 martie, Judecătoria Chișinău, potrivit zdg.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Potrivit probatoriului administrat, femeia a fost trimis în instanță pentru fapte săvârșite pe 4 iulie 2025.

„Aflându-se în biroul său de serviciu și acționând cu intenție directă, în scopul obținerii unor mijloace bănești necuvenite, a inițiat o convorbire telefonică cu o persoană, informând-o despre presupusa inițiere a procedurii de înlocuire a suspendării condiționate a executării pedepsei cu executarea efectivă a pedepsei în privința unei rude apropiate a acesteia.

În continuarea acțiunilor sale, inculpatul a pretins suma de 500 euro, susținând că banii ar urma să fie transmiși unor angajați ai Biroului de Probațiune xxxxxx, pentru a-i determina să întârzie sau să nu înainteze demersul privind înlocuirea măsurii de suspendare condiționată a executării pedepsei”, a precizat Judecătoria.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

În ședința de judecată, avocata și-a recunoscut integral vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Conform legii, sentința poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.