StiripesurseJustiţieArestul preventiv al lui Vlad Plahotniuc, prelungit cu 30 de zile...

Arestul preventiv al lui Vlad Plahotniuc, prelungit cu 30 de zile în dosarul „Frauda bancară”

Publicat:

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis vineri prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în privința Vlad Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”. Măsura se aplică începând cu 24 martie și va fi valabilă până pe 23 aprilie.

Procurorul Alexandru Cernei a declarat că decizia a fost luată pe fondul riscurilor de împiedicare a bunei desfășurări a procesului și a posibilității ca inculpatul să se sustragă de la judecată. Cernei a precizat că probele administrate până în prezent sunt considerate suficiente pentru a demonstra vinovăția, iar prelungirea arestului este necesară și pentru a garanta executarea unei eventuale pedepse cu închisoare.

Apărătorul lui Plahotniuc, avocata Victoria Burduja, a calificat decizia drept disproporționată, susținând că cercetarea judecătorească s-a încheiat, iar cauza se află în faza dezbaterilor. Avocata a adăugat că motivele invocate de acuzare pentru menținerea arestului sunt aceleași de șase luni și că pentru o nouă prelungire ar fi fost necesare argumente și riscuri noi.

Pledoariile în dosar urmează să înceapă luni, 23 martie, după care inculpatul va avea ultimul cuvânt, iar instanța urmează să pronunțe o decizie în termen de maximum 45 de zile, potrivit procurorilor.

Măsura de arest preventiv a fost prelungită și în celelalte trei dosare în care Vlad Plahotniuc este învinuit: „Metalferos”, „Blanchetele pentru pașapoarte” și „Sacoșa neagră”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Taximetriştii vor avea salariile impozitate conform regimului fiscal general

Începând cu 1 iulie, salariile conducătorilor auto care activează în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi vor fi impozitate conform regimului...

Avocatul Poporului cere modificări în sistemul de azil

Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, Oficiul Avocatului Poporului atrage atenția asupra necesității consolidării unui sistem de azil funcțional, accesibil și centrat pe respectarea...

Alexandra Chiriacova s-a calificat în semifinalele Campionatului European U21 la tenis de masă

Alexandra Chiriacova s-a calificat în semifinalele Campionatului European U21 de tenis de masă din Cluj-Napoca, România. Moldoveanca va lupta alături de Sara Tokic din...

China i-a supraviețuit acestei crize energetice datorită unei arme secrete

Marea surpriză la ultima criză energetică a fost China. Țara care a importat – și încă importă – cel mai mult petrol din Iran...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.