StiripesurseDiasporaRepublica Moldova: Igor Dodon va decide până la 24 ianuarie dacă...

Republica Moldova: Igor Dodon va decide până la 24 ianuarie dacă va candida în alegerile parlamentare din 2019

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că va decide până pe 24 ianuarie, când se pot forma listele parlamentare, dacă să îşi va înainta candidatura în alegerile parlamentare din 2019. Totodată, şeful statului moldovean nu consideră ca ar fi ilegal să candideze, informează IPN.md, scrie Agerpres.

Întrebat cât de legală ar fi participarea sa în alegerile parlamentare, fără a renunţa la funcţia de preşedinte, Igor Dodon a spus că “se ştie bine cine face şi interpretează legea în Republica Moldova” şi că “nu este exclus ca aceştia să vină cu acţiuni mai dure la adresa instituţiei prezidenţiale, lucru care, însă, nu va fi tolerat de cetăţeni”.

Citește și : Naţiunile Unite ar trebui să facă SUA răspunzătoare pentru reimpunerea sancţiunilor (ambasadorul Iranului la ONU)

Igor Dodon a mai spus că, pe de o parte, oponenţii săi politici vor sa creeze impresia că sunt puternici şi nu se tem de nimeni, iar pe de altă parte vor sa impună impedimente preşedintelui în a participa la alegerile parlamentare, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.

“Nu a fost, în 27 de ani de independenţă, ca preşedintele să nu aibă dreptul să candideze, inclusiv când acesta a fost ales de parlament, inclusiv domnul (Mircea) Snegur şi (Petru) Lucinschi (aleşi prin vot direct). Nu au avut nicio limitare atunci’, a declarat Igor Dodon. “Vom vedea cum vor face oponenţii, dar noi ne rezervăm dreptul de a participa la această campanie electorala’, a mai spus Dodon.


Igor Dodon a participat în acest sfârşit de săptămână, în calitate de lider neformal al Partidului Socialiştilor (PSRM), la prezentarea candidaturii preşedintei formaţiunii, Zinaida Greceanîi, la funcţia de deputat pentru circumscripţia uninominală numărul 1 din oraşul Briceni.

Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Politic “Platforma Demnitate şi Adevăr” (PPPDA) ar putea avea candidaţi comuni pe circumscripţii la alegerile parlamentare din 24 februarie, potrivit IPN.md. Cele patru formaţiuni au discutat în după amiaza zilei de luni, 5 noiembrie, posibilitatea desemnării celor mai buni candidaţi comuni pe segmentul de dreapta, în cele 51 de circumscripţii electorale.

Secretarul general PPPDA, Chiril Moţpan, a spus ca orice iniţiativă care ar consolida forţele anti-oligarhice din Republicii Moldova este binevenită, în timp ce lidera PAS, Maia Sandu, a subliniat că în campania electorala pot fi sprijiniţi să acceadă la concursul pe circumscripţii doar oamenii care au făcut dovada integrităţii. La rândul său, liderului PLDM, Tudor Deliu, a subliniat necesitatea coordonării unor activităţi pentru viitoarea campanie electorală, iar potrivit liderului PL, Mihai Ghimpu, lansarea discuţiilor pe subiectul identificării unor candidaţi comuni este un bun început.

Citește și : Comisia Europeană nu a luat încă o decizie cu privire la bugetul Italiei (Moscovici)

Potrivit noului sistem electoral din Republica Moldova, la următoarele alegeri parlamentare, 51 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar alţi 50 pe circumscripţii teritoriale. În circumscripţii vor putea candida nu doar candidaţi independenţi, ci şi cei înaintaţi de partide.

Alegătorii vor vota în baza sistemului electoral mixt, criticat de Comisia de la Veneţia. Sistemul mixt de vot, aplicat în premiera la viitoarele alegeri parlamentare, a fost votat vara trecuta, pe fondul protestelor stradale organizate de opoziţia neparlamentară şi de societatea civilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.