StiripesurseEconomieTransportatorii cer sprijin de urgență pentru reducerea costurilor la carburanţi

Transportatorii cer sprijin de urgență pentru reducerea costurilor la carburanţi

Publicat:

Asociația Internațională a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) și Uniunea Transportatorilor și Drumarilor (UTD) au trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului Alexandru Munteanu, prin care cer autorităților implementarea unor măsuri urgente pentru susținerea operatorilor de transport rutier de marfă.

În document, organizațiile atrag atenția asupra impactului major al creșterii prețului la motorină, amplificat de criza din Orientul Mijlociu și de efectele războiului din Ucraina, asupra competitivității companiilor moldovenești pe piața internațională.

Citeşte şi: Preţurile la carburanți NU vor fi plafonate – Stiripesurse.md

Transportul rutier, potrivit AITA și UTD, reprezintă un motor esențial al economiei naționale, generând locuri de muncă pentru peste 86.000 de persoane și asigurând circa 83% din transportul total de mărfuri.

În adresare, organizațiile propun mai multe măsuri concrete: instituirea unui nivel diferențiat de acciză pentru motorina destinată vehiculelor de transport marfă de peste 7,5 tone, deducerea imediată a costurilor pentru achiziția vehiculelor, restituirea TVA pentru combustibil și servicii de reparație efectuate în străinătate și amânarea plății TVA la importul autovehiculelor comerciale. De asemenea, se solicită implementarea unor mecanisme de compensare pentru creșterea prețului la combustibil prin reducerea temporară a cotei TVA.


În scrisoare se menționează experiența Uniunii Europene, unde operatorii de transport beneficiază de rambursarea TVA și a accizelor pentru motorina profesională. Exemplele prezentate includ Belgia, Franța, Spania, Italia și Ungaria, unde procedurile sunt standardizate și permit recuperarea parțială sau totală a acestor cheltuieli.

Autorii scrisorii recomandă autorităților moldovene să inițieze un mecanism similar, inclusiv deblocarea rambursării TVA din România prin acorduri de reciprocitate.

AITA și UTD solicită demararea imediată a unei analize și consultări cu părțile interesate pentru identificarea soluțiilor care să mențină sustenabilitatea sectorului și competitivitatea transportatorilor auto din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.