StiripesurseExterneChristine Lagarde: BCE ar putea fi nevoită să acționeze în cazul...

Christine Lagarde: BCE ar putea fi nevoită să acționeze în cazul unei ușoare creșteri a inflației

Publicat:

Chiar și o depășire ”nu prea persistentă” a țintei de inflație a Băncii Centrale Europene în urma actualului șoc energetic ar putea justifica o înăsprire moderată a politicii montare, a afirmat miercuri președinta BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Ținta de inflație pe termen mediu a BCE este de 2%.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate ratele dobânzilor, dar a semnalat că urmărește cu atenție riscurile la adresa inflației și creșterii economice de pe urma majorării prețului petrolului și este pregătită să acționeze, dacă va fi necesar.

”Consiliul guvernatorilor a decis ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2%, 2,15% și, respectiv, 2,40%”, se arată în comunicatul de presă publicat după a doua reuniune a BCE din acest an.

”Dacă șocul duce la o depășire mare dar nu prea persistentă a țintei noastre de inflație, unele măsuri de ajustare a politicii monetare ar putea fi justificate. Dacă nu reacționăm, riscăm să ne confruntăm cu un risc legat de comunicare: publicul s-ar putea confrunta cu dificultăți dacă nu înțelege lipsa noastră de reacție”, a declarat Lagarde într-un discurs rostit la Frankfurt.


Oficialul nu a echivalat în mod explicit criteriile ei cu scenariile anunțate săptămâna trecută de Banca Centrală Europeană. Totuși, ele nu sunt prea diferite de traiectoria inflației în scenariul ”nefavorabil” al BCE.

Scenariul de bază al BCE prevede o inflație de 2,6% anul acesta, de la aproximativ 2% anul trecut. În scenariul ”nefavorabil”, inflația va depăși 4% în semestrul doi din 2026, dar va reveni la țintă până la mijlocul anului viitor, iar în cazul scenariului ”sever”, inflația va depăși la începutul anului viitor 6% și nu va reveni la țintă în anii următori.

”Dacă ne așteptăm ca rata inflației să devieze semnificativ și persistent de țintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent. Altfel, riscul de-ancorării așteptărilor inflaționiste va deveni acut”, a avertizat șeful BCE.

BCE trebuie acum să caute semnele timpurii că șocul energiei se înglobează în dinamicile mai extinse privind inflația și trebuie să identifice potențialele efecte negative la adresa inflației, inclusiv evoluția salariilor și a așteptărilor inflaționiste. ”Dacă deviațiile așteptate de la ținta noastră de inflație sunt mai mari și mai persistente, necesitatea de a acționa devine mai puternică”, a declarat Lagarde.

Analiștii se așteaptă acum ca BCE să majoreze de două ori dobânda anul acesta, apreciind că inflația rămâne peste țintă în următorii ani.

Datele Eurostat arată că rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 1,9% în februarie, de la un nivel de 1,7% luna precedentă, aproape de ținta pe termen mediu de 2% vizată de Banca Centrală Europeană (BCE).

Inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a crescut până la 2,4% în zona euro, de la un nivel de 2,2%. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.