StiripesurseȘtirile zileiMilioane de lei la buget în urma verificărilor ulterioare

Milioane de lei la buget în urma verificărilor ulterioare

Publicat:

În urma controalelor ulterioare finalizate în perioada 16–27 martie 2026, a fost constatată apariția unor obligații vamale suplimentare, în cuantum de 2,005 milioane de lei, care urmează a fi încasate la bugetul de stat.

Citește și: Stradă transformată în râu. S-a spart un apeduct pe Albișoara

Potrivit factorilor responsabili din cadrul Serviciului Vamal, în cadrul acțiunilor de control, au fost identificate mai multe tipuri de încălcări ale legislației vamale.

Este vorba despre încadrarea tarifară eronată a mărfurilor, pentru a beneficia de taxe vamale reduse, încălcarea destinației finale a mărfurilor care au beneficiat de facilități fiscale la import, aplicarea nejustificată a tratamentelor tarifare preferențiale și favorabile, diminuarea valorii în vamă (bazei impozabile), prin nedeclararea integrală a unor elemente constitutive ale acesteia.

Serviciul Vamal reiterează apelul către persoanele fizice și juridice de a manifesta responsabilitate și vigilență, prin respectarea cu strictețe a prevederilor legislației fiscale și vamale.


În cazul în care operatorul economic informează Serviciul Vamal despre indicarea eronată a datelor în documentele vamale, înainte ca acestea să fie depistate de autoritatea vamală, acesta poate fi liberat de răspundere materială, cu condiția achitării benevole și integrale a drepturilor de import datorate și a penalităților, până la data aplicării sancțiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.