StiripesursePoliticăMinistrul Energiei: Linia Isaccea–Vulcănești, repusă în funcțiune datorită cooperării regionale

Ministrul Energiei: Linia Isaccea–Vulcănești, repusă în funcțiune datorită cooperării regionale

Publicat:

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că repunerea în funcțiune a liniei electrice Isaccea–Vulcănești a fost posibilă datorită unor eforturi coordonate la nivel regional, transmite MOLDPRES.

„În urma eforturilor extraordinare depuse de partenerii noștri din Ucraina, lucrările de reparație au fost finalizate, iar linia a fost repusă în funcțiune în condiții de siguranță, prin coordonarea operatorilor de sisteme de transport”, a declarat oficialul.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Potrivit ministrului, intervenția rapidă a fost rezultatul unei cooperări strânse între Guvernul Republica Moldova, autoritățile din Ucraina, ministerele de resort și Centrul Național de Management al Crizelor.

De asemenea, șeful de la Energie a evidențiat sprijinul oferit de operatorii de transport al energiei din România, Slovacia, Polonia și Ungaria, care au contribuit la menținerea alimentării cu energie electrică în perioada în care linia a fost indisponibilă.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea–Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în după-amiaza zilei de 28 martie, după ce fusese avariată în urma atacurilor cu drone ale Federația Rusă asupra infrastructurii energetice din sudul Ucraina.

Deconectată pe 23 martie, linia a fost suplinită temporar prin rute alternative, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Republica Moldova. Reparația acesteia a permis restabilirea capacității de interconectare și consolidarea securității energetice a țării.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.