StiripesurseJustiţieR. Moldova, acuzată la ONU că nu oferă suport victimelor torturii...

R. Moldova, acuzată la ONU că nu oferă suport victimelor torturii după eliberare

Publicat:

Federația Rusă și Republica Moldova au fost reclamate la ONU în cazul lui Alexandr Dimov. Asociația Promo-LEX și organizația European Prison Litigation Network au depus o plângere comună prin care denunță tratamentele inumane și detenția arbitrară suferite de acesta în stânga Nistrului, subliniind, totodată, lipsa unor mecanisme eficiente de reabilitare după eliberare.

Alexandr Dimov a fost răpit în luna mai a anului 2022 de către structurile așa-numitului minister al securității de la Tiraspol și deținut ilegal până în februarie 2025, perioadă în care a fost supus unor acte de tortură, presiuni psihologice constante, a fost izolat de familie și lipsit de asistență medicală adecvată, potrivit radiomoldova.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Sesizarea depusă la nivel internațional invocă răspunderea Federației Ruse pentru încălcări grave ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, vizând în mod direct privarea arbitrară de libertate, lipsa unui proces echitabil în fața unor instanțe ilegale, condițiile inumane de detenție și ingerințele arbitrare în viața privată.

Elementul nou al acestei cauze îl constituie vizarea Republicii Moldova, căreia i se reproșează eșecul de a-și îndeplini obligațiile după eliberarea victimei, în sensul că autoritățile constituționale nu au asigurat mecanismele de reabilitare, asistență medicală și psihologică sau suportul social necesar reintegrării unei persoane care a supraviețuit detenției dictate de regimul separatist.


Avocata Promo-LEX, Nicoleta Hriplivîi, a subliniat că această plângere aduce în prim-plan o problemă sistemică ignorată până acum – absența unor instrumente funcționale de sprijin pentru cetățenii care reușesc să scape din închisorile ilegale din stânga Nistrului, statul având datoria de a crea condiții reale pentru reconstrucția vieții victimelor.

„Cazul Alexandr Dimov reflectă nu doar gravitatea abuzurilor comise în regiunea transnistreană, dar și eșecul Republicii Moldova de a asigura victimelor, după eliberare, sprijinul de care au nevoie pentru a-și reconstrui viața. Republica Moldova are obligația pozitivă de a crea mecanisme reale și funcționale de asistență, reabilitare și reintegrare pentru victimele detențiilor ilegale și ale torturii. În această cauză, aducem în premieră în fața Comitetului ONU pentru Drepturile Omului și această problemă sistemică, care afectează victimele regimului de ocupație de la Tiraspol”, a punctat Hriplivîi.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Menționăm că plângerea individuală la Comitetul ONU reprezintă un mecanism internațional care permite cetățenilor să raporteze încălcări ale drepturilor prevăzute în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Procesul presupune două etape: verificarea îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și analiza propriu-zisă a faptelor reclamate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Presa maghiară: România s-ar putea confrunta cu probleme mari la iarnă

România face lobby activ la Bruxelles pentru a amâna închiderea unei centrale pe cărbune. Guvernul avertizează că oprirea unității în august ar pune în...

Țara în care există peste 16 milioane de firme fără angajați. Proprietarii folosesc IA

Peste 16 milioane de firme fără angajați există în China. Proprietarii acestora folosesc inteligența artificială pentru activitățile zilnice. Fenomenul este în creștere. Peste 16 milioane...

O pastilă zilnică dublează perioada de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pancreatic

S-a descoperit că o pastilă poate aproape dubla perioada de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pancreatic avansat, experții descriind studiul clinic ca fiind revoluționar. Medicamentul,...

Șoferii pot primi înapoi taxa de autostradă dacă rămân blocați în ambuteiaj

Italia devine prima țară care restituie taxa de autostradă șoferilor blocați în ambuteiaj din cauza lucrărilor de construcție. Noua reglementare a intrat în vigoare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.