StiripesurseȘtirile zileiCopil, murdărit cu propriile fecale la grădiniță. Două angajate, condamnate

Copil, murdărit cu propriile fecale la grădiniță. Două angajate, condamnate

Publicat:

Două angajate ale unei grădinițe din Republica Moldova au fost condamnate pentru tratament inuman și degradant aplicat unui copil, scrie NewsMaker.md.

Citește și: Criza carburanților a generat falimentul a sute de fermieri moldoveni

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc în vara anului 2017. Recent, Judecătoria Căușeni a stabilit că acestea au încălcat obligațiile de serviciu și i-au provocat minorului suferințe fizice și psihice.

Potrivit probelor, copilul ar fi fost umilit în public, agresat fizic și supus unor comportamente degradante, după ce ar fi făcut pe el în curtea grădiniței. Una dintre angajate l-ar fi dus în grupă, unde, în timp ce îl curăța, l-ar fi lovit și i-ar fi murdărit fața cu propriile fecale. Expertizele medico-legale au confirmat existența unor leziuni, însă vătămarea corporală a fost calificată drept „neînsemnată”.

În timpul examinării cazului, minorul a fost audiat în condiții speciale. Acesta a declarat că nu vrea să meargă la grădiniță, deoarece cele două angajate s-ar comporta urât cu el și l-ar bate.


Deși femeile nu și-au recunoscut vina și au pledat nevinovate, instanța a constatat că probele administrate demonstrează „în afara oricărui dubiu rezonabil” comiterea infracțiunii.

Faptele au fost calificate drept tratament inuman și degradant asupra unui minor de către persoane care exercită atribuții publice.

Judecătoria a dispus condamnarea fiecărei inculpate la patru ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de doi ani. De asemenea, acestea au fost private de dreptul de a activa în sistemul educațional timp de cinci ani.

Totodată, inculpatele vor trebui să achite, împreună, familiei victimei, 50 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5 mii de lei pentru cheltuieli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.