StiripesurseDiasporaFinlanda a devenit a zecea ţară care se alătură Iniţiativei Europene...

Finlanda a devenit a zecea ţară care se alătură Iniţiativei Europene de Intervenţie

Publicat:

Finlanda a devenit a zecea ţară membră a UE care s-a alăturat Iniţiativei Europene de Intervenţie (IEI), structură recent creată şi impulsionată de preşedintele Emmanuel Macron cu obiectivul de a facilita constituirea unei forţe militare care să poată desfăşura operaţiuni militare în cadrul UE, NATO şi ONU sau al unor coaliţii create pentru situaţii specifice, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Intrarea Finlandei în această iniţiativă a fost formalizată la prima reuniune de lucru la nivel ministerial a IEI, desfăşurată miercuri la Paris cu reprezentanţi ai celorlalte state implicate, respectiv Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Estonia, Franţa, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie.

Citește și : Atentat dejucat în Spania. Premierul Pedro Sanchez era ţinta unui lunetist

Reuniunea de la Paris a avut în vedere şi darea unor ”orientări politice” activităţilor de anul acesta şi anul viitor, vineri urmând să se desfăşoare primele Convorbiri Strategice Militare Europene (MEST, conform acronimului în engleză) cu responsabilii de Stat Major ai armatelor ţărilor implicate.

Ei s-au angajat să împărtăşească analize despre chestiunile de securitate şi să ”identifice puncte de convergenţă care să permită stabilirea unor legături mai strânse şi o cooperare politică şi militară mai puternică” în cele patru capitole stabilite de la început, respectiv previziunea strategică, scenariile de intervenţie, suportul pentru operaţiuni şi doctrina militară.


Promovată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, IEI a fost lansată pe 25 iunie prin semnarea unui scrisori de intenţie de către statele participante.

Această iniţiativă nu are caracter constrângător pentru statele membre şi este independentă de orice cadru instituţional, dar, în conformitate cu obiectivele ei, poate contribui la eforturile de apărare ale UE şi NATO şi la constituirea ”unei apărări europene puternice”, aşa cum doreşte preşedintele Macron, care marţi a cerut să fie creată ”o armată europeană adevărată”, astfel încât ”să avem o Europă care să se apere singură mai mult, fără să depindă doar de Statele Unite”.

Citește și : Viktor Orban critică PPE: Este responsabil pentru ‘eşecul de a ţine Marea Britanie în Uniune şi migranţii în afara ei’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.