StiripesurseExterneContinuă lucrările de reparaţie pe podul Ruse-Giurgiu

Continuă lucrările de reparaţie pe podul Ruse-Giurgiu

Publicat:

De marţi, de la ora 08:00, au fost reluate lucrările de reparaţie capitală pe Podul Prieteniei Ruse-Giurgiu, care vor continua pe ultimii 320 de metri ai benzii spre România. Astfel, reparaţia intră în ultima etapă, cea de-a şasea.

Reabilitarea podului va continua fără oprirea traficului, procesul de lucru fiind organizat astfel încât vehiculele să poată trece alternativ, în ambele sensuri, pe banda pe care nu se lucrează. Lucrările se execută zilnic, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Se prevede ca reparaţia podului Ruse-Giurgiu să fie finalizată la începutul lui iulie. Peste 18.000 de autoturisme şi camioane au traversat podul în timpul sărbătorilor de Paşte.

“Aşteptările privind un trafic intens s-au confirmat”, a declarat prefectul regiunii Ruse, Orlin Penkov, precizând că datele acoperă intervalul începând din 9 aprilie de la ora 15:00 până marţi dimineaţă şi se referă doar la un singur sens de circulaţie. Majoritatea vehiculelor au fost autoturisme – peste 13.600. Circa 5.000 de camioane au ieşit din Bulgaria spre România. “Nu au fost raportate cozi şi blocaje”, a explicat Penkov.

Acest lucru s-a datorat suspendării temporare a lucrărilor pe pod, pentru ca circulaţia să se desfăşoare fără restricţii pentru toate tipurile de vehicule pe durata sărbătorilor. Penkov a adăugat că, faţă de anul trecut, numărul vehiculelor a crescut cu peste 3.000 pe un singur sens.


Astfel, în ultimele câteva zile libere, numărul vehiculelor care au tranzitat Podul Prieteniei în ambele sensuri a depăşit 35.000.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.