StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud: Vicepremierul Kim Dong-yeon şi un consilier prezidenţial, destiuiţi...

Coreea de Sud: Vicepremierul Kim Dong-yeon şi un consilier prezidenţial, destiuiţi de Moon Jae-in

Publicat:

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in i-a destuit vineri pe cei doi mai-mari însărcinaţi cu economia, inclusiv pe ministrul Finanţelor care deţinea de asemenea funcţia de vicepremier, pe fondul unei încetiniri a creşterii economice, unei creşteri a şomajului şi menţinerii unei inegalităţi în venituri, relatează AFP, scrie News.ro .

Vicepremierul Kim Dong-yeon şi şeful de cabinet al preşedintelui, un consilier însărcinat cu strategia politică, Jang Ha-sung, au fost demişi din funcţii şi înlocuiţi, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei.

Citește și : 25 de soldaţi răniţi și 7 dispăruți în urma exploziei accidentale a unui obuz la o bază militară din sud-estul Turciei(autorităţi)

Potrivit presei, cei doi aveau opinii divergente cu privire la soluţionarea unor dificultăţi cu care se confruntă a 11-a economie mondială.

Moon este reputat pe plan internaţional prin rolul pe care l-a jucat în destinderea spectaculoasă, în curs, cu vecinul său de la Nord, înarmat cu bomba nucleară. Însă, acasă, politica sa economică este tot mai controversată, iar cota de popularitate i-a scăzut în sondaje.


Guvernul său a mărit salariul minim, a redus durata muncii şi transformat contracte de muncă temporare în contracte pe perioadă nedeterminată, în cadrul unei politici de redistribuire, menită să stilumeze o ”creştere (economică) susţinută de venituri”.

Este vorba despre o schimbare de direcţie completă, faţă de modelul creşterii economice trecute, susţinute de exporturi şi investiţii ale enormelor conglomerate sud-coreene, care au ridicat economia sud-coreeană pe locul patru în Asia.

Critici ai Guvernului apreciază că această politică a avut efectul invers celui scontat, agravând situaţia oamenilor cu veniturile cele mai mici şi obligând întreprinderi mici să facă concedieri, în timp ce mastodonţii ezită s investească, având în vedere o consolidare a reglementărilor.

Banca centrală şi-a scăzut, luna trecută, previziunile cu privire la creşterea economică anuală la 2,7%, în contextul în care, în 2017 creşterea efectivă a fost de 3,1%. În al treilea trimestru, rata şomajului a crescut cu 0,4%, la 3,8%, iar nivelul şomajului în rândul tinerilor a atins 9,4% – cel mai înalt nivel înregistrat din 1999.

Citește și : Un nou atac la adresa procurorului special Robert Mueller din partea lui Donald Trump: Nu a fost numit de Senatul SUA

Ministrul Finanţelor dorea să revină asupra politicii redistribuirii, inclusiv asupra salariului minim, în timp ce Jang voia să continue pe aceeaşi cale.

Kim Dong-yeon a fost înlocuit cu Hong Nam-ki, iar Jang Ha-sung cu Kim Soo-hyun, consilierul însărcinat cu afaceri sociale al lui Moon.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.