StiripesurseDiasporaPreşedintele egiptean Fattah al-Sisi va participa la la conferinţa de pace...

Preşedintele egiptean Fattah al-Sisi va participa la la conferinţa de pace privind Libia din Italia

Publicat:

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, va participa la conferinţa de pace privind Libia de la Palermo (Italia), a anunţat agenţia egipteană de presă Mena, aceasta fiind prima sa vizită în Italia de la dispariţia studentului italian Giulio Regeni la Cairo în 2016, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit Mena, preşedintele egiptean a plecat din Cairo pentru a fi prezent la conferinţa de două zile găzduită de Italia în Sicilia, pentru găsirea căilor de stabilizare a Libiei, confruntată cu tulburări de la înlăturarea lui Moammar Gaddafi de la putere în 2011.

Citește și : Ottawa negociază cu Islamabadul scoaterea Asiei Bibi din Pakistan

Giulio Regeni a dispărut la Cairo pe 25 ianuarie 2016, când a fost marcat începutul revoltei din 2011, care a dus la sfârşitul regimului lui Hosni Mubarak, ce dura de 30 de ani. Corpul neînsufleţit al lui Regeni a fost descoperit pe 3 februarie şi anchetatorii egipteni au constatat că el prezenta urme considerabile de tortură.

Surse ale serviciilor de informaţii şi de securitate au declarat pentru Reuters în 2016 că poliţia l-a arestat pe Regeni într-o staţie de metro din afara capitalei Cairo pe 25 ianuarie acelaşi an şi el a fost apoi transferat la un complex gestionat se serviciul de securitate internă.


Oficiali egipteni au dezminţit în mod repetat orice implicare în cazul morţii lui Regeni.

Citește și : Rusia va continua să asigure securitatea în Osetia şi Abhazia

Cazul a provocat tensiuni în relaţiile dintre Egipt şi Italia, care şi-a rechemat ambasadorul de la Cairo. Situaţia relaţiilor dintre cele două ţări s-a ameliorat în august anul acesta, când Roma a anunţat că îşi va retrimite ambasadorul la Cairo şi va continua căutarea asasinilor lui Regeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.