StiripesurseSocialPeste 80% din casele de la ţară sunt acoperite cu azbest

Peste 80% din casele de la ţară sunt acoperite cu azbest

Publicat:

Peste 1,12 milioane de case și blocuri de locuit au fost înregistrate în Republica Moldova la Recensământul din 2024, iar datele arată că majoritatea locuințelor sunt vechi, situate în mediul rural și construite din materiale tradiționale.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), peste 81% dintre aceste clădiri se află la sate și doar 18,7% în orașe. Aproape toate sunt case individuale – 97,7% din total, adică peste 1,09 milioane, în timp ce blocurile de apartamente reprezintă doar 0,9%, transmite bani.md.

Citeşte şi: Toată Moldova sărbătorește Ziua Internațională a Muncii – Stiripesurse.md

Datele arată și cât de vechi sunt locuințele. Aproximativ 22% dintre clădiri au fost construite în perioada 1946–1960, alte 18,9% între 1961–1970 și 18,7% între 1971–1980, ceea ce înseamnă că o mare parte dintre oameni locuiesc în case ridicate acum câteva decenii. Construcțiile mai noi sunt mai puține la nivel național, dar mai frecvente în orașe, în special în municipiul Chișinău.

În ceea ce privește materialele de construcție, peste jumătate dintre clădiri, adică 53,7%, sunt din lut, iar 41% din piatră. Diferențele regionale sunt vizibile: în municipiul Chișinău și în regiunea Centru predomină clădirile din piatră, cu ponderi de peste 82% și, respectiv, 52,1%, iar la nivel de raioane cele mai mari valori se înregistrează în Dubăsari (84,3%) și Criuleni (83,2%). În schimb, în regiunea Nord, Sud și în UTA Găgăuzia predomină locuințele din lut, cu ponderi de 57,7%, 74,9% și 73,2%, cele mai ridicate fiind în raioanele Taraclia (77,7%) și Căușeni (77,5%).


Și acoperișurile reflectă aceeași realitate: aproape 80% dintre clădiri sunt acoperite cu azbest. Cea mai mare pondere se înregistrează în regiunea Nord, unde ajunge la 85,6%, urmată de Găgăuzia, cu 84,2%. În schimb, în Chișinău se observă o diversificare mai mare a materialelor, cu 23,8% acoperișuri din argilă și ceramică și 11,8% din metal.

Citeşte şi:  Budapesta s-a săturat de turiști. Interdicții pentru închirierile de apartamente pe termen scurt

În total, în aceste case și blocuri sunt peste 1,6 milioane de locuințe, dintre care 58,4% se află în mediul rural și 41,6% în mediul urban. Aproape 68,5% sunt în case cu o singură locuință, iar 30% în clădiri cu mai multe locuințe.

Diferențele dintre regiuni se văd clar și în modul de locuire. În mediul rural, 98,1% dintre locuințe sunt case, în timp ce în orașe 66,8% sunt în blocuri. La nivel de raioane, cele mai mari ponderi ale locuințelor în case individuale se regăsesc în Dubăsari (97,4%), Telenești (96,7%) și Șoldănești (96,4%), iar cele mai multe apartamente sunt concentrate în municipiile Chișinău (79,7%) și Bălți (68,8%).

În același timp, accesibilitatea rămâne redusă: doar 21,5% dintre blocurile de apartamente au rampă de acces, chiar dacă în Chișinău procentul este mai mare, de 32,9%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ca-n filme: Apar noi detalii despre predarea lui Alexandru Balan, ‘cârtiţa’ din interiorul SIS

Schimbul de prizonieri în care a fost inclus fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, ar fi început în urma...

Primăria Chișinăului a scumpit transportul public în comun

Începând cu 1 mai, o călătorie cu transportul public din municipiul Chișinău costă 7 lei, cu un leu mai mult. Au fost majorate și...

ANI a pus ochii pe averea viceprimarului din Durlești, Mihail Enachi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un nou control în privința viceprimarului orașului Durlești, Mihail Enachi, fiind vizată o posibilă încălcare a regimului...

Cum au devenit micii și berea tradiția preferată a românilor de 1 Mai

Pentru mulți români, 1 Mai înseamnă grătar, mici și bere. Nu e doar o percepție: un sfert dintre români (24%) asociază această zi în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.