StiripesurseSocialRaport alarmant: Tot mai mulți copii FUG de acasă

Raport alarmant: Tot mai mulți copii FUG de acasă

Publicat:

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat anul trecut peste 2.000 de cazuri în care copiii au plecat de acasă. În acest context, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat astăzi un set de măsuri pentru a preveni acest fenomen.

Oficialul a subliniat că datele sunt îngrijorătoare și atestă o creștere, iar principalele motive ale plecării de acasă ar fi relațiile conflictuale cu părinții sau cu semenii, transmite moldpres.md.

Citeşte şi: 36 de ani de la Podul de Flori – Stiripesurse.md

„Poliția investighează fiecare caz în parte pentru a stabili circumstanțele. La rândul nostru, vom întări asistența socială pentru copiii care se află în situații de risc. Astfel, în prezent, avem 254 de specialiști în protecția drepturilor copiilor, care sunt în comunități și care ajută aceste familii. Ne propunem să creștem numărul lor cu cel puțin până la 300, în anul curent”, a declarat Natalia Plugaru.

O altă măsură prevede extinderea numărului de programe destinate părinților.


„În prezent, educația copiilor este diferită față de cea care a fost acum câțiva ani. Copiii sunt expuși și riscului care persistă în mediul online sau bullying-ului. Din acest motiv, este nevoie și de o altfel de educație din partea părinților. La fel, specialiștii din protecția socială lucrează cu psihologul școlii, cu profesorii, astfel încât să oferim o protecție mai mare minorilor. Locul copiilor este în familie, de aceea este necesar să extindem serviciile sociale de sprijin”, a adăugat ministra.

Anul trecut au fost înregistrate 2.024 de cazuri de plecare voluntară, cu implicarea a 870 de copii, dintre care 656 reprezintă cazuri unice de abandon, iar 214 copii au fost implicați în două sau mai multe plecări. Toți copiii au fost identificați și reîntorși în siguranță autorităților competente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În loc să primească daruri de nuntă, Taylor Swift și Travis Kelce au donat 26 de milioane de dolari

În timp ce mirii sunt, de regulă, cei care primesc cadouri, Taylor Swift și Travis Kelce au ales să marcheze perioada premergătoare nunții printr-un...

Ce trebuie să conțină trusa medicală de vacanță? Sfaturile unui farmacist

Pregătirea bagajului pentru concediu nu înseamnă doar haine și documente. Un farmacist explică de ce trusa medicală de călătorie trebuie adaptată fiecărei persoane și...

Afidele vă vor lăsa în pace trandafirii cu o soluție din doar două ingrediente

Afidele sunt niște insecte dăunătoare, mai ales în timpul verii. Totuși, acestea pot fi îndepărtate de pe trandafiri printr-o soluție simplă din doar două...

Bulgaria nu va impune veto sancțiunilor împotriva Rusiei, are doar ‘rezerve’

Bulgaria nu va impune veto celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, dar are rezerve cu privire la includerea anumitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.