StiripesurseExterneFinancial Times: Cum a reanimat Trump mișcarea de nealiniere

Financial Times: Cum a reanimat Trump mișcarea de nealiniere

Publicat:

Președintele american a revigorat de unul singur o doctrină a stângii post-coloniale. În urmă cu 71 de ani, premierul chinez Zhou Enlai se afla la Bandung, în Indonezia, și, în fața unei audiențe fascinate de reprezentanți ai unor state africane și asiatice, făcea o declarație care azi n-ar suna surprinzător în gura lui Trump: alianțele, proclama el, ar trebui „abandonate”, întrucât „nu-i fac bine nimănui”.

Secretarul american de stat John Foster Dulles a denunțat la acel moment doctrina în curs de afirmare a nealinierii, calificând-o drept un „concept imoral și obtuz”.

Țările nealiniate erau, din perspectiva Americii și aliaților ei, naive în cel mai bun caz și ipocrite în cel mai rău. Însă, astăzi, America – aceea care odinioară ridiculiza și submina mișcarea de nealiniere – adoptă într-o măsură tot mai mare, fie și inconștient, perceptele fundamentale ale unei ideologii născute în capitale africane și asiatice.

Nealinierea – sau „autonomia strategică” în limbaj contemporan – presupune ca un stat să-și pună propriile interese mai presus de politica specifică rivalității marilor puteri, refuzând să-și aleagă vreo tabără. Deși nimeni de la Washington nici măcar n-ar visa vreodată să pronunțe vreunul dintre cei doi termeni, actuala administrație care a amenințat că se va retrage din NATO, a clarificat că toate alianțele sunt tranzacționale și a demonstrat înțelegere pentru ambițiile teritoriale ale Rusiei adoptă în fapt substanța doctrinei nealinierii.

La o primă vedere, ideea nealinierii nici n-ar putea fi mai depărtată de viziunea despre lume a mișcării MAGA din jurul lui Trump. Ea a prins contur la conferința afro-asiatică de la Bandung din aprilie 1955, la care țări proaspăt de-colonizate au convenit să condamne imperialismul și rivalitatea marilor puteri.


La suprafață părea o doctrină destul de morală. Țări precum Egiptul, India și Iugoslavia condusă de Josip Broz Tito pretindeau că sunt în favoarea păcii, dezarmării și dreptului de a-și făuri propria cale, independent de cele două blocuri ale Războiului Rece. Numai că în realitate nealinierea constituia realpolitik dur și rece. Le permitea unor țări să nu se încurce cu alianțe care le limitau opțiunile în toiul Războiului Rece, dar și să extragă concomitent beneficii de la ambele superputeri. India, de pildă, a primit decenii la rând ajutoare economice și militare de la SUA și URSS deopotrivă – fără a avea în schimb mari obligații față de ele.Statele nealiniate se comportau uneori ipocrit, afectându-și propria reputație și relațiile viitoare.

Premierul indian Jawaharlal Nehru, mare admirator al URSS, a refuzat să condamne Moscova în momentele de criză, cum ar fi la invadarea Ungariei în 1956. Apropierea Indiei de Kremlin devenise într-atât de pronunțată încât această relație constituie chiar și astăzi un impediment în calea parteneriatului americano-indian.

Însă istoria îndelungată a nealinierii i-a expus totodată și costurile. Mișcarea a dat, în mare, greș; a fost instrumentul celui slab, nu al celui puternic. Mai important, utilitatea ei s-a dovedit a fi limitată. Pentru o țară săracă doctrina avea sens: încercai să-ți dezvolți economia fără a te complica cu lupta dintre superputeri. Dar, pe măsură ce economia se dezvolta, ideea beneficiilor fără obligații devenea tot mai dificil de justificat. Și cum alianțele au nevoie de timp pentru a se dezvolta, bazate fiind pe încredere și valori împărtășite, multe dintre acele state au rămas fără prieteni în epoca de după războiul rece.

China, care nu s-a implicat formal în nici un fel de alianță după apariția mișcării de nealiniere, ne oferă unul dintre exemple. Actualele ei relații cu mari puteri precum Rusia sunt extrem de tranzacționale, cu mai nimic din acea încredere profundă și acele convingeri împărtășite care caracterizau alianțele conduse de SUA, precum NATO. Și chiar dacă Iranul e un partener important pentru China, ba chiar unul dintre marii ei furnizori de petrol, China s-a delimitat de țară în cursul războiului pornit de SUA contra ei. Din contră, Beijingul i-a cerut Teheranului să țină seama de preocupările sale cu privire la vecinii Iranului din Golf.

Nealinierea a fost de fapt problematică chiar și pentru India: deși a încercat să se reorienteze spre furnizori occidentali de armament, are acum dificultăți mari în a-și moderniza armata, care rămâne foarte dependentă de echipamentele rusești. În plus, relațiile ostile cu vecinii au făcut ca propria ei regiune să fie una dintre cele mai periculoase din lume.Costurile nealinierii încep deja să se contureze pentru SUA.

„Cugetările” lui Trump privind retragerea din NATO, calificarea Ucrainei drept o problemă a Europei, tolerarea unor revendicări istorice și teritoriale ale lui Putin și declarații repetate referitoare la anexarea Groenlandei i-au determinat pe aliați să caute fățiș alternative. Canada investește în active militare destinate regiunii arctice. Polonia și Finlanda tatonează acorduri de apărare bilaterale. Și, cel mai îngrijorător, nici unul dintre aliați nu și-a exprimat (că de acordat nu încape vorba) sprijinul ori simpatia pentru interesele de securitate ale SUA în războiul cu Iranul.

Țările nealiniate nu au reușit niciodată să construiască, nici măcar între ele însele, acea rețea aprofundată de încredere, prietenie și obligații împărtășite pe care Washingtonul a edificat-o după 1945. Acea rețea ar putea reprezenta de departe cel mai important activ strategic deținut de SUA. A o demantela în numele unei flexibilități convenabile înseamnă a rata lecția esențială pe care ne-o oferă eșecurile mișcării de nealiniere, conchide Manjari Chatterjee Miller (profesoară de relații internaționale la Universitatea din Toronto și membră a Council on Foreign Relations.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

FT: 50 de milioane de oameni resimt efectele atacurilor ucrainene, care au paralizat până la 40% din capacitatea de rafinare a Rusiei

Atacurile cu drone lansate de Ucraina asupra infrastructurii energetice rusești ar fi afectat între 20% și 40% din capacitatea de rafinare a petrolului a...

China și Rusia încep faza navală a exercițiilor comune în Marea Galbenă

Beijingul și Moscova și-au intensificat cooperarea militară în ultimii ani, cu exerciții comune, patrule aeriene și contacte la nivel înalt între comandanții militari, de...

România pierde 3,4 milioane de locuitori până în 2080. INS: Un sfert din populație va avea peste 65 de ani

Populația României va continua să scadă accelerat în următoarele decenii și va ajunge la doar 15,633 milioane de locuitori în anul 2080, față de...

Șase motive pentru care summitul NATO a fost un succes pentru Ucraina

Summitul anual al NATO, desfășurat, de data aceasta, în perioada 7-8 iulie, la Ankara, a adus Ucrainei, în mare parte, vești pozitive. Majoritatea previziunilor formulate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.