StiripesurseDiasporaReforma legislaţiei judiciare şi penale din România, criticată dur de eurodeputaţi...

Reforma legislaţiei judiciare şi penale din România, criticată dur de eurodeputaţi înainte de raportul MCV (presă)

Publicat:

Reforma legislaţiei judiciare şi penale din România a fost criticată dur de europarlamentari, marţi, înainte de publicarea de către Comisia Europeană a raportului privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), relatează agenţia de presă dpa, potrivit Agerpres.

Reformele ameninţă ‘să conducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept’, se arată în rezoluţia nelegislativă adoptată marţi de Parlamentul European (PE) cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri.

Citește și : Adjunctul Theresei May: Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea finaliza un acord pentru Brexit în 24 – 48 ore

De asemenea, Comisia Europeană a publicat marţi după-amiază raportul său anual privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în direcţia îndeplinirii angajamentelor asumate privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei.

Cele două state au fost supravegheate îndeaproape de Bruxelles de la aderarea lor la UE în 2007 în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), care leagă intrarea lor în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, pentru a le determina să înregistreze progrese în domeniul statului de drept.


Luna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că ar dori ca România să adere la spaţiului Schengen anul viitor, dar a avertizat Bucureştiul să nu pună în pericol acest obiectiv prin ‘distanţarea’ sa de statul de drept.

Cel mai recent raport MCV referitor la România este extrem de important în contextul în care Bucureştiul urmează să preia preşedinţia rotativă a UE pe 1 ianuarie 2019.

Citeşte şi:  Şoigu susţine că rebeliunea armată nu a afectat operaţiunile de pe frontul din Ucraina

Preşedinţia rotativă a Consiliului UE asigurată de România nu trebuie să submineze valorile europene, a afirmat grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) după adoptarea rezoluţiei privind statul de drept în România.

Eurodeputata Roberta Metsola, coordonatoarea PPE în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE, a afirmat că schimbările din sistemul judiciar din România sunt ‘opusul’ transparenţei, justiţiei şi democraţiei pe care populaţia le merită.

De asemenea, oficiali europeni şi-au exprimat îngrijorarea că Partidului Social-Democrat (PSD), de guvernământ, subminează lupta împotriva corupţiei şi independenţa sistemului judiciar.

În octombrie, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a condamnat reformele judiciare şi a afirmat că revizuirea codurilor penale de către Bucureşti a îngreunat lupta împotriva corupţiei.

Citește și : Comisia Europeană recomandă României să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei

Guvernul român a fost de asemenea criticat pentru adoptarea de legi care limitează puterile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi demiterea şefei sale, Laura Codruţa Kovesi.

În luna august, mii de demonstranţi au ieşit în stradă la Bucureşti şi în alte oraşe importante din România pentru a cere demisia guvernului.

Luni, preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că guvernul de la Bucureşti nu este pregătit să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi a cerut liderilor săi să demisioneze.

Declaraţiile sale au fost respinse de premierul Viorica Dăncilă care a dat asigurări marţi că Bucureştiul este pregătit pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

‘În calitate de prim-ministru al României, vă asigur că România este pregătită, că suntem în grafic atât din punct de vedere al programului pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, dar şi din punct de vedere organizatoric şi logistic. Cred că astfel de declaraţii nu pot face decât rău României’, a spus ea.

Citeşte şi:  SUA au permis băncii JPMorgan să proceseze plăţi pentru exporturile Rusiei de produse agricole

Partidul Social Democrat a desemnat marţi un nou ministru al afacerilor europene, care va trebui să convingă Bruxellesul că ţara este pregătită să preia preşedinţia semestrială a UE de la 1 ianuarie 2019, notează AFP.

Acest portofoliu i-a fost încredinţat actualului secretar de stat pentru afaceri externe, George Ciamba, un diplomat de carieră în vârstă de 52 de ani. El îl va înlocui pe Victor Negrescu, 33 de ani, care a demisionat, spre surprinderea generală, la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit presei din România, Negrescu a fost criticat pentru ‘eşecul’ său în încercările sale de a ‘îmbuna’ Bruxelles-ul după criticile europene.

Schimbarea conducerii acestui minister a alimentat îndoielile cu privire la capacitatea României de a conduce UE, pentru prima dată de la aderarea sa la Uniunea Europeană în 2007, notează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.