StiripesurseExterneTrump spune că ar putea trimite în Polonia soldații americani retrași...

Trump spune că ar putea trimite în Polonia soldații americani retrași din Germania

Publicat:

Donald Trump spune că ar putea reloca trupele americane din Germania în Polonia. „Aș putea face asta”, a declarat Trump, comentând o posibilă redistribuire a forțelor americane.

Trump a fost întrebat de presă dacă în vedere mutarea soldaților americani din Germania în Polonia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„Polonia ar dori asta. Avem relații excelente cu Polonia, am relații excelente cu președintele (Karol Nawrocki – n.red).

Amintiți-vă că l-am susținut, iar el a câștigat, chiar dacă era cu mult în urmă (în sondaje – n.red.). Este un luptător extraordinar și un tip grozav, îmi place foarte mult de el, așa că este posibil”, a spus Trump, în timpul unei conversații cu jurnaliștii.


Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că țara sa este pregătită să găzduiască militarii americani retrași din Germania și a anunțat că va încerca personal să îl convingă pe Donald Trump să relocheze trupele pe flancul estic al NATO.

Declarațiile vin în contextul în care Pentagonul pregătește retragerea a aproximativ 5.000 de militari americani din Germania în următorul an, iar Donald Trump a sugerat că reducerile ar putea fi chiar mai ample.

„Dacă președintele Donald Trump decide să reducă prezența militară americană în Germania, atunci noi, în Polonia, suntem pregătiți să primim soldați americani”, a spus liderul polonez.

El a adăugat că Polonia are deja „infrastructura pregătită” pentru o astfel de mutare.

Poziția președintelui polonez contrastează cu cea exprimată recent de premierul Donald Tusk, care a avertizat că Polonia nu ar trebui să „racoleze” trupe americane de la aliații europeni.

Totuși, Tusk a spus că Varșovia va profita de „orice oportunitate” pentru a crește prezența militară americană pe teritoriul polonez, fără a afecta însă unitatea europeană.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Comentariile sale au fost criticate de partidul conservator PiS, tabăra politică a lui Nawrocki, care l-a acuzat pe Tusk că pune relația cu Berlinul înaintea securității Poloniei.

Wall Street Journal a dezvăluit recent că Administrația Trump analizează un plan de a sancționa unele state NATO despre care președintele american consideră că nu au sprijinit suficient Statele Unite și Israelul în timpul războiului cu Iranul.

Strategia presupune relocarea trupelor americane din țările NATO considerate necooperante în efortul de război împotriva Iranului și staționarea acestora în state care au susținut mai mult campania militară a SUA, inclusiv în România.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se va încheia războiul ruso-ucrainean?

Din perspectivă istorică, războaiele tind să se încheie în cinci moduri. În ultimele luni, Ucraina a reușit să elimine unele dintre variantele mai puțin...

Solicitare de suspendare a sistemului biometric de verificare a frontierelor al UE în vârf de sezon

Companiile aeriene și aeroporturile au solicitat suspendarea noului sistem biometric de verificare a frontierelor al UE în perioada de vârf a vacanțelor de vară,...

Modul neașteptat prin care asteroizii ar fi putut să declanșeze viața pe Pământ

Un nou studiu arată că loviturile unor asteroizi antici ar fi putut transforma Pământul timpuriu într-o planetă pregătită pentru primele scântei de viață. Impacturile asteroizilor...

Directorul unei firme le-a oferit angajaților câte o husă de saltea în valoare de 3.000 de dolari

Directorul unei firme din California le-a făcut angajaților un cadou neașteptat. El le-a oferit angajaților câte o husă de saltea în valoare de 3.000...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.