Orășelul European, un eveniment organizat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, se va deschide pe 16 mai la Soroca. Vizitatorii vor putea descoperi Pavilionul Delegației Uniunii Europene, realizat împreună cu Biroul Parlamentului European, Europe Café și Tinerii Ambasadori Europeni.
Totodată, 14 ambasade ale statelor membre UE vor pregăti jocuri pentru copii, concursuri, bucate tradiționale, dar și dansuri și cântece reprezentative pentru cultura fiecărei țări, potrivit safenews.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În cadrul evenimentului va fi amenajat și Pavilionul Reziliență Energetică, unde participanții vor afla cum a contribuit sprijinul Uniunii Europene la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, reducerea dependențelor energetice și susținerea gospodăriilor vulnerabile.
De asemenea, vor fi prezentate 13 proiecte finanțate de Uniunea Europeană în domenii precum educația, protecția mediului, antreprenoriatul, incluziunea socială, eficiența energetică, digitalizarea și dezvoltarea comunităților locale.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Programul include și o zonă dedicată dezbaterilor publice. Acolo, Ionela Hadârcă va discuta cu vizitatorii și va prezenta cartea „Prețul Zâmbetului”. Participanții vor putea afla istorii inspiraționale și vor interacționa cu reprezentanții Clubului Taților.
Activitățile de zi se vor desfășura până la ora 18:00, iar seara, de la ora 19:00, va avea loc concertul „Europa ești TU”, susținut de Gabriel Nebunu, Akord și Carla’s Dreams.











