StiripesurseCultură și MediaDiverseCel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din R.Moldova...

Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din R.Moldova poate acoperi până la 7 la sută din consumul de electricitate al țării

Publicat:

Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, care a fost instalat în localitatea Rădeni, raionul Strășeni, poate acoperi până la 7 la sută din consumul de electricitate al țării. Acesta permite stocarea energiei produse în perioadele de supraproducție și livrarea acesteia în orele de vârf, contribuind la echilibrarea rețelei și la formarea unor prețuri mai competitive pentru consumatori, transmite MOLDPRES.

Sistemul are o capacitate totală de 60 MWh și este integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW, fiind considerat o investiție strategică pentru modernizarea sectorului energetic.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că sistemele de stocare a energiei permit reducerea importurilor de electricitate în orele de vârf.

„Sistemul respectiv, în anumite ore de vârf, deja poate acoperi 7 la sută din consumul de electricitate. Ce înseamnă asta pentru securitatea energetică? Noi avem deja practic peste 1 GW de capacități regenerabile instalate. Cu aceste baterii imense instalate la Rădeni, noi putem stoca energia și o putem consuma în orele de vârf, când ea este mai scumpă. Deci înseamnă trei lucruri importante: reducem importurile în orele de vârf, avem predictibilitate pentru investițiile companiilor și pentru proiectele respective și costul energiei poate fi menținut și ulterior chiar redus pe măsură ce o să avem mai multă energie verde integrată în rețea”, a declarat ministrul Dorin Junghietu.


Sistemul de stocare a energiei instalat la Rădeni a fost inaugurat la sfârșitul lunii aprilie curent.

Autoritățile mizează că în următoarele luni, capacitatea de stocare a electricității urmează să crească până la 200 MWh. Estimările relevă că țara noastră are nevoie de circa 600 MWh capacități de stocare, ceea ce determină autoritățile să analizeze oportunitățile de a oferi facilități pentru investiţiile în BESS.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

La sfârșitul anului trecut, Republica Moldova a lansat cea de-a doua licitație pentru construcția centralelor de mare capacitate pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile. Aceasta reprezintă o premieră pentru Republica Moldova prin includerea componentei de stocare.

Datele statistice relevă că Republica Moldova a depășit pragul de 1 GW (Gigawatt) de capacitate instalată din surse de energie regenerabilă, atingând 1023,42 MW, cu o creștere de circa 69% într-un singur an. Totodată, în ultimii cinci ani, capacitățile instalate au crescut de 13,23 ori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Radarele din Europa în 2026: unde riști cele mai mari amenzi

O singură greșeală la trecerea frontierei îți poate aduce o amendă de până la 800 de euro. În Europa nu toate țările taxează autostrăzile...

6 iulie: Ziua internaţională a sărutului

În fiecare an, la 6 iulie este celebrată Ziua internaţională a sărutului. A apărut în 2006, în Marea Britanie şi, în decurs de câţiva...

Evenimentele Zilei de 6 iulie în Istorie

6 iulie este a 187-a zi a calendarului gregorian și a 188-a zi în anii bisecți. Sărbătorile zilei de 6 iulie (BOR) Sfântul Cuvios Sisoe cel...

Horoscop 6 iulie 2026

Ziua aduce un început de săptămână intens, cu provocări profesionale, decizii importante și oportunități de afirmare pentru multe zodii. În timp ce unii nativi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.