StiripesurseDiasporaÎntâlnirea Iohannis-May nu va mai avea loc (Preşedinţie)

Întâlnirea Iohannis-May nu va mai avea loc (Preşedinţie)

Publicat:

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Theresa May nu va mai avea loc ”din motive obiective, ce ţin exclusiv de partea britanică”, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Întrevederea dintre Klaus Iohannis şi Theresa May era programată pentru miercuri, la solicitarea premierului britanic, iar motivul pentru care aceasta nu a mai avut loc este legat de faptul că şedinţa de Guvern pentru a aproba textul acordului de retragere a Marii Britanii din UE este încă în desfăşurare, precizează Preşedinţia de la Bucureşti.

Citește și : Italia cere Comisiei Europene mai multă flexibilitate cu privire la proiectul său de buget

Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

El urmează să participe şi la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către prinţul de Wales. Şeful statului participă la acest eveniment la invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.


Citește și : Contraspionajul francez denunţă ingerinţa SUA la Airbus

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.