StiripesurseȘtirile zileiMai multe oportunități de dezvoltare profesională pentru angajați

Mai multe oportunități de dezvoltare profesională pentru angajați

Publicat:

Cancelaria de Stat a elaborat Raportul anual cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public pentru anul 2025, care reflectă principalele evoluții înregistrate în managementul resurselor umane din administrația publică.

Potrivit raportului, la 1 ianuarie 2026, în serviciul public activau 57 954 de persoane, dintre care 15 593 de funcționari publici cu statut general. Dintre aceștia, 63% activează în administrația publică centrală. Femeile reprezintă 55,3% din totalul angajaților din serviciul public, iar vârsta medie a funcționarilor publici este de 46,3 ani.

În anul 2025, au fost suplinite 3 132 de funcții publice vacante, iar concurența pentru ocuparea funcțiilor publice a crescut la 2,6 candidați per funcție, cel mai înalt nivel din 2020 până în prezent. Totodată, 13 028 de funcționari publici au beneficiat de activități de dezvoltare profesională, rata de instruire ajungând la 83,6%.

Raportul mai evidențiază consolidarea cadrului normativ și instituțional, inclusiv prin crearea Institutului Național de Administrație și Management Public, aprobarea Programului de dezvoltare profesională pentru anii 2025-2027 și pregătirea sistemului informațional de evidență și management al resurselor umane. Pentru prima dată, raportul include instrumente de feedback sistemic privind satisfacția profesională și percepția specialiștilor în resurse umane. Chestionarul de satisfacție profesională a fost completat de peste 4 mii de funcționari publici.

Pentru perioada următoare, prioritățile vizează atragerea și retenția personalului calificat, digitalizarea proceselor de resurse umane și consolidarea dezvoltării profesionale în serviciul public.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertismentul unui medic pentru milioane de oameni, în 11 iunie: riscul de infarct și AVC crește

Medicii avertizează că urmărirea meciurilor Cupei Mondiale până târziu în noapte, combinată cu stresul și consumul de alcool, poate crește semnificativ riscul de infarct...

Psihologii explică de ce frații mai mari sunt mai empatici și mai perfecționiști decât cei mici

Frații mai mari care au preluat responsabilități de îngrijire față de cei mici dezvoltă o maturitate mai precoce, un simț al leadershipului mai pronunțat...

Pontul expertului: orașul ‘secret’ cu plaje, insule și prețuri mici

Experții în turism recomandă pentru vacanța de vară un oraș european situat foarte aproape de România. Are plaje, insule și prețuri mici, spun specialiștii....

O creatoare de modă a mers prea departe: lenjerie din șobolani împăiați

O creatoare din Australia a stârnit controverse după ce a lansat lenjerie intimă realizată din șobolani împăiați, o idee dusă la extrem în lumea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.