StiripesurseDiasporaAP: Punctele cheie ale proiectului acordului Brexit

AP: Punctele cheie ale proiectului acordului Brexit

Publicat:

Proiectul acordului divorţului între Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) are două părţi, şi anume un acord privind retragerea – constrângător din punct de vedere juridic, de peste 580 de pagini -, şi o declaraţie politică referitoare la relaţia viitoare între cele două părţi, relatează The Associated Press, care prezintă principalele puncte ale documentului.

ACORDUL RETRAGERII

Parioada de tranziţie: Marea Britanie părăseşte UE la 29 martie, dar rămâne în piaţa unică şi se supune reglementărilor acesteia până la sfârşitul lui decembrie 2020, o perioadă în care cele două părţi negociază o nouă relaţie comercială. Perioada de tranziţie poate să fie prelungită printr-un acord comun, înainte de 1 iulie 2020, în cazul în care ambele părţi hotărăsc că este necesar mai mult timp.

Frontiera irlandeză: cele două părţi se angajează prin acord faţă de o ”plasă de siguranţă” (“backstop”), o soluţie care garantează că, la frontiera dintre Irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică Iralanda de Nord, nu sunt instalate puncte vamale şi alte obstacole. Această soluţie menţine Regatul Unit într-un aranjament vamal cu UE, care va dura dacă nu este înlocuită de noi acorduri comerciale permanente. Ambele părţi îşi exprimă speranţa să încheie un nou acord comercial până la sfârşitul lui 2020, pentru ca ”plasa de siguranţă” să nu fie necesară.

Citeşte şi: Prima ninsoare din iarna aceasta a paralizat traficul din New York – FOTO/VIDEO


Factura divorţului: Marea Britanie acceptă să-şi acopere contribuţibuţiile la pensiile personalului şi angajamentele în programe UE pe care Londra şi le-a asumat în bugetul în vigoare până în 2020. Factura a fost estimată anterior la aproximativ 39 de miliarde de lire sterline (50 de miliarde de dolari).

Drepturile cetăţenilor: Cetăţenii europeni care trăiesc în Marea Britanie şi britanicii care trăiesc în Uniune vor continua să aibă dreptul de a trăi şi de a munci de care se bucură în prezent.

DECLARAŢIE POLITICĂ

În declaraţia politică – de şapte pagini – se arată că Marea Britanie şi UE doresc o ”zonă de liber-schimb şi o cooperare aprofundată în domeniile reglementării şi vamal” şi aranjamente ”ambiţioase, cuprinzătoare şi echilibrate” în sectorul serviciilor.

Citeşte şi: Coreea de Nord anunţă că a testat o armă de ‘înaltă tehnologie’

Între alte ambiţii ale celor două părţi se află călătorii fără vize pe perioade scurte, un transport feroviar, aerian şi maritim fără obstacole şi o ”cooperare în domeniile poliţiei şi judiciar cuprinzătoare, strânsă, echilibrată şi reciprocă”.

Detaliile urmează să fie stabilite după ce Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană, la 29 martie, informează news.ro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.