StiripesurseDiasporaRomânia a înregistrat în octombrie a doua cea mai mare rată...

România a înregistrat în octombrie a doua cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană (Eurostat)

Publicat:

România a consemnat în octombrie a doua cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană (UE), cu un nivel de 4,2%, în scădere de la 4,7% în septembrie, conform datelor prezentate vineri de Eurostat – Biroul european de statistică,scrie Mediafax.

România a fost depășită în octombrie doar de Estonia, cu o inflație de 4,5%.

Citește și : Marea Britanie are un nou ministru pentru Brexit

Locul 3 l-a ocupat Ungaria, cu o inflație de 3,9%, urmată de Bulgaria, cu 3,6%, precum și de Letonia şi Belgia, fiecare având câte 3,2%.

De cealaltă parte, cele mai mici rate ale inflaţiei le-au înregistrat Danemarca (0,7%), Portugalia (0,8%), Irlanda (1,1%), Polonia (1,5%), Croaţia, Italia şi Finlanda (câte 1,7%).


De asemenea, media UE a urcat la 2,2%, comparativ cu 2,1% în septembrie. Evoluția a fost similară în zona euro, iar la aceasta au contribuit preţurile din energie (+1,02 puncte procentuale, pp), serviciile (+0,65 pp), alimente, alcool şi ţigări (+0,42 pp), precum şi mărfurile nealimentare (+0,11 pp).

Citește și : Germania şi Franţa vor prezenta un buget separat pentru zona euro în cadrul bugetului general al Uniunii Europene

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.